Într-o mișcare strategică menită să ridice standardele industriei de energie regenerabilă, Wiren, lider în soluții inovatoare de energie verde, și Bureau Veritas, una dintre cele mai respectate companii de inspecție, certificare și verificare a conformității din lume, anunță cu entuziasm semnarea primei lor colaborări.
Aceasta reprezintă un pas semnificativ în angajamentul ambelor companii de a asigura excelența și calitatea proiectelor de energie regenerabilă ce vor fi implementate atât la nivel național, cât și internațional.
Proces riguros de verificare a proiectelor Wiren
Procesul de verificare va fi realizat în două etape esențiale. În prima etapă, Bureau Veritas asigură auditul tehnic care include: conformitatea cu normele în vigoare și, mai important, conformitatea cu cele mai bune practici din industrie. Aceasta asigură nu doar respectarea reglementărilor legale, ci și implementarea celor mai avansate soluții testate pe piață.
A doua etapă implică verificarea în teren a proiectului înainte de momentul efectuării recepției la terminarea lucrărilor. Aceasta nu se limitează la simple vizite, ci va include participarea activă la testele de performanță, supervizarea acestora și, dacă este necesar, solicitarea de teste suplimentare. Scopul final este de a oferi clienților Wiren nu doar certitudinea unei execuții corecte, ci și garanția că proiectul respectă întru totul planul inițial.
„Este un confort pe care vrem să îl dăm clientului. Alegând Wiren, aleg un partener care în primul rând se verifică pe el însuși prin apelarea la un expert independent, și totul având în vedere interesul final al clientului: o centrală fotovoltaică sau un sistem de stocare, de exemplu, care să corespundă scopului său – acela de a-și asigura eficiența și independența energetică”, explică Dan Fleșariu, CEO Wiren Investments.
Un avantaj competitiv și beneficii pentru clienți
Prin acest parteneriat, Wiren devine prima companie din piața națională care face un astfel de efort, demonstrând un angajament fără precedent față de calitate.
Pentru Dan Fleșariu, acest pas reprezintă mai mult decât o îmbunătățire pe plan intern, explicând: „Demersul adițional pe care îl întreprindem nu este doar o investiție pentru companie, ci și o valoare adăugată pentru clienții noștri, fără costuri suplimentare pentru aceștia. Punem alături de cuvântul nostru, cuvântul și reputația unui expert internațional”.
“Colaborarea cu Wiren în cadrul acestui proiect este o demonstrație puternică a angajamentului nostru comun față de excelența în domeniul energiei regenerabile. Prin combinarea expertizei Bureau Veritas cu inovația Wiren, ne propunem să stabilim noi standarde în proiectele de energie verde.
Acest demers nu doar că sprijină tranziția globală către un viitor mai sustenabil, dar și oferă clienților noștri soluții de înaltă calitate care răspund celor mai stricte cerințe” – Antoniu Dragnea, Business & Infrastructure Manager, Bureau Veritas România.
Despre Wiren
Wiren se dedică furnizării de soluții inovatoare și sustenabile de energie regenerabilă. Brandul contribuie activ la tranziția globală către energie verde și eficientă, implementând proiecte de top care răspund nevoilor energetice ale clienților.
Wiren a fost premiat la Gala CIJ Awards 2023 pentru Best Sustainable Photovoltaics Systems Provider of the Year (Cel mai bun furnizor de sisteme fotovoltaice sustenabile al anului), ceea ce reprezintă recunoașterea angajamentului și excelenței Wiren în promovarea soluțiilor de energie regenerabilă.
Despre Bureau Veritas
Bureau Veritas este lider mondial în servicii de inspecție, verificare a conformității și certificare. Din 1828 și până în prezent, BV își sprijină clienții în reducerea riscurilor și îmbunătățirea performanței în termeni de calitate, sănătate, siguranță, protecția mediului și responsabilitate socială.