Wizz Air, cel mai mare operator aerian din Europa Centrală şi de Est, îşi va modifica planurile de expansiune în Marea Britanie din cauza deprecierii lirei sterline după votul din 23 iunie, când alegătorii au decis ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), transmite Reuters.
Rezultatul referendumului din Marea Britanie a sporit volatilitatea de pe pieţele financiare şi a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline. Wizz Air intenţiona să-şi majoreze afacerile din Regatul Unit cu 30%, dar le va reduce cu 15% în urma deprecierii lirei sterline faţă de euro – moneda în care îşi raportează rezultatele financiare, scrie Agerpres.
"Nu este o problemă valutară, ci una de translaţie. Nu are legătură cu schimbarea comportamentului consumatorilor, ci cu cererea pentru călătorii", a afirmat şeful Wizz Air, Jozsef Varadi.
Compania aeriană are sediul central în Budapesta şi s-a listat anul trecut la Bursa de la Londra. Wizz Air şi-a menţinut estimarea privind obţinerea unui profit net de 245 – 255 milioane de euro în anul financiar ce se va încheia la 31 martie 2017. În schimb, companiile britanice easyJet şi British Airways au avertizat că se vor confrunta cu scăderea marjelor de profit în urma Brexitului.
"Supracapacitatea ar putea fi o problemă a Europei Occidentale. Nu cred că există aşa ceva în Europa Centrală şi de Est", a declarat Jozsef Varadi.
Wizz a anunţat introducerea unor noi rute, printre care Gdansk în Polonia, Grenoble în Franţa, Tuzla în Bosnia şi Berlin în Germania, potrivit Agerpres.
Din 23 iunie, lira sterlină s-a depreciat cu 11% faţă de dolar şi cu 9% faţă de euro. Varadi avertizează că deprecierea lirei sterline ar putea să-i descurajeze pe britanici să călătorească, dar în acelaşi timp Regatul Unit ar putea fi o destinaţie turistică mai atractivă.
Miercuri, acţiunile Wizz înregistrau un avans de 3,4%, la 1.595 penny.
Companiile aeriene low-cost rivale, easyJet şi Ryanair, sunt deja listate la Bursele din Londra şi, respectiv, Dublin.