Înțelegerea corespunde modelului de business al Wizz Air, de a vinde și apoi de a prelua în leasing, prin intermediul căruia compania negociază și contractează direct noile aeronave de la Airbus, iar apoi încheie un contract de vânzare și leasing cu o companie de leasing.
Compania aeriană a început să adauge din această lună aeronave A321ceo, mai spaţioase, flotei sale de A320ceo, odată cu primul zbor al aeronavei, din 20 noiembrie.
În completarea acestei prime livrări de A321, Wizz Air are o comandă de 26 de aeronave de acelaşi tip, cu termen de livrare până în 2018, 11 dintre ele finanţate de CCB. 9 astfel de aparate de zbor se vor alătura flotei Wizz în anul calendaristic 2016 şi vor fi alocate în primul rând bazelor cu frecvenţă mare de zbor cum ar fi Budapesta, Bucureşti şi Varşovia.
În prima jumătate a anului fiscal 2016 (an care se încheie în 31 martie 2016), Wizz Air a transportat 10,7 milioane de pasageri, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului fiscal anterior, iar gradul de încărcare a crescut la 90,7 procente.