Reprezentanţii Wizz Air a explicat că au fost anulate curse după ”perturbări neprevăzute”. Compania a ținut să se apare după afirmațiile apărute în presă, susținând că nu a fost vorba niciodată de până la nouă zboruri pe zi care nu s-au mai operat.

În plus, Wizz Air a precizat că s-au luat ”măsuri substanţiale”, ducând la operarea cu succes a 99,12% dintre zborurile din România în ianuarie-iulie.

Reprezentanţii companiei Wizz Air au arătat că aceasta a fost nevoită să anuleze unele curse în urma unor ”perturbări neprevăzute”, precum greve, condiţii meteo şi probleme în aprovizionarea cu piese, ”dar niciodată până la nouă zboruri pe zi”.

Ei arată că au fost luate ”măsuri substanţiale pentru a contracara aceste probleme”, care ”au dus la operarea cu succes a 99,12% dintre zborurile din România în perioada ianuarie-iulie 2023, comparativ cu 98,73% în aceeaşi perioadă din 2022”.

Wizz Air susține că a luat măsuri substanțiale

”Wizz Air colaborează în mod activ cu autorităţile române. Wizz Air este dedicată menţinerii celui mai înalt nivel de satisfacţie a clienţilor.

Ca urmare a unor perturbări neprevăzute, cauzate de factori care deseori sunt în afara controlului companiei aeriene, cum ar fi grevele controlorilor de trafic aerian şi personalului din aeroporturi, condiţiile meteorologice şi provocările din lanţul de aprovizionare cu piese, Wizz Air a fost nevoită să anuleze unele dintre zborurile sale, dar niciodată până la nouă zboruri pe zi, aşa cum a fost afirmat în mass-media”, au spus reprezentanții companiei aeriene.

Ei au spus că s-au luat ”măsuri substanţiale pentru a contracara aceste probleme”. Printre măsurile enumerate se numără creşterea disponibilităţii aeronavelor, adăugarea unor aeronave suplimentare de rezervă şi ajustarea programului echipajelor pentru a permite un interval de timp mai mare între zboruri, cu scopul de a spori flexibilitatea operaţiunilor”.

Compania aeriană zice că face eforturi pentru a reduce întârzierile

”Compania aeriană a mărit numărul agenţilor care vorbesc limba română în centrele sale telefonice, a introdus soluţii digitale şi a mărit numărul furnizorilor care oferă cazare pentru a uşura selectarea hotelurilor pentru pasageri în timpul unei perturbări. Aceste eforturi au dus la operarea cu succes a 99,12% dintre zborurile din România în perioada ianuarie-iulie 2023, comparativ cu 98,73% în aceeaşi perioadă din 2022″, a mai spus Wizz Air.

Compania aeriană a ținut să puncteze că depune în mod activ eforturi pentru a reduce întârzierile şi anulările imprevizibile, care ar putea perturba planurile de călătorie ale pasagerilor.

Reacția companiei aeriene vine după secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, a anunţat că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România, după ce compania a anulat nouă curse într-o zi, din motive tehnice. A doua zi, el a afirmat că urmează verificări la Wizz Air Hungary şi Wizz Air Malta.