Pe parcursul anului 2011, Recolamp a reprezentat 125 de participanţi care au pus pe piaţă 6.673.101 echipamente de iluminat. Suma totală a Timbrului Verde administrat de Asociaţie a fost de 6.005.817 lei. Toate fondurile sunt utilizate exclusiv pentru construirea şi administrarea unei infrastructuri naţionale care să asigure colectarea şi reciclarea deşeurilor de echipamente de iluminat.
“În 2011, în comparaţie cu 2010, am asistat la scăderea cu 10% a pieţei de echipamente de iluminat. Totuşi, chiar şi cu venituri mai mici, am reuşit să ne îmbunătăţim rezultatele privind colectarea şi reciclarea cu peste 65% pentru că, până la finele lui 2011 am gestionat 150 tone de deşeuri. Am reuşit să menţinem trendul ascendent accelerat şi suntem mândri să anunţăm ca în primele 8 luni din 2012, am depăşit deja 245 tone de echipamente de iluminat colectate de Recolamp”, a declarat Béla Kovács, director general al Recolamp.
De asemenea, începand cu 2011, asociaţia a devenit prima organizatie colectivă din România care a beneficiat de fonduri europene. Împreuna cu organziatia non-profit Electro-Coord Ungaria, Recolamp a lansat Proiectul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013: “Reducerea poluării cu substanţe toxice prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor de surse de lumină în judeţele de la graniţa dintre Ungaria şi România”. Acest proiect a fost derulat între martie 2011 şi mai 2012 în judeţe amplasate la graniţa dintre cele două state partenere (România – Arad, Timiş, Bihor, Satu-Mare şi Ungaria – Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Békés şi Csongrád).
Pentru restul anului 2012, Recolamp a anunțat că va investi în continuare cu scopul de a îşi îmbunătăţi rezultatele şi pentru a asigura gestionarea eficientă a unor volume din ce în ce mai importante de deşeuri. Campaniile de conştientizare dedicate publicului larg şi generatorilor de deşeuri – atât companii private cât şi instituţii publice, vor continua în sensul susţinerii mesajului că, în parteneriat cu Recolamp, activitatea de reciclare a echipamentelor de iluminat este gratuită şi uşor de realizat în România.
Recolamp: creştere cu 170% a colectării şi reciclării deşeurilor de echipamente de iluminat
15 septembrie 2012, 23:01
Ultima modificare în 16 septembrie 2012, 02:01
În primele opt luni din 2012 Recolamp a colectat şi reciclat 245 tone de echipamente de iluminat, în creştere cu 170% faţă de perioada similară din 2011. Pe parcursul anului trecut organizaţia non-profit a colectat 150 tone de deşeuri.
Etichete: colectare,
iluminat,
reciclare
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook