Uniunea Europeană are create condiţiile unei creşteri economice, dar pentru aceasta este nevoie de unificarea pieţelor şi stimularea muncii, au arătat participanţii la o dezbatere organizată la Parlamentul European, Bruxelles.
"Dobânzile se află la cel mai scăzut nivel din istorie, banii sunt foarte ieftini", a spus Martin Wolf, editorialist Financial Times, în cadrul dezbaterii.
Potrivit jurnalistului, cei din viitor care vor privi în urmă, către timpurile noastre, nu vor înţelege de ce companiile au ezitat să investească în aceste condiţii. "Porţile creşterii economice trebuie să se deschidă", a afirmat Wolf.
El crede că "trebuie să ajustăm rolul economiilor dezvoltate în conducerea economiei globale" şi consideră stimularea tinerilor o soluţie prioritară pentru Uniunea Europeană.
"Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să unificăm pieţele şi să creştem protecţia pentru tineri, să încurajăm oamenii să muncească, nu să-i plătim ca să nu muncească", a arătat Martin Wolf.
Conform datelor oficiale, în prezent 50% din totalul ajutoarelor sociale de pe planetă sunt acordate în Uniunea Europeană.
Cel puţin în sectoul IT, Statele Unite se dovedesc un adevărat "aspirator" de creiere europene. "E grav că tinerii pleacă din Marea Britanie, din Europa în general. Trebuie să prioritizăm viitorul", a spus Wolf.
Unificarea pieţelor continuă să fie un deziderat major pentru liderii continentului. "Avem nevoie de o piaţa digitală unică, pentru a transforma industria existentă într-o nouă industrie", a declarat Benoit Potier, membru în Comisia Trilaterală.
"În prezent nu avem o creştere a afacerilor prime, de bază, cum am avut în anii 90. Faţă de acea perioadă, înregistrăm un minus de 2-3 puncte procentuale. Nu sunt pesimist pentru urmmătorii 10 ani, putem genera evoluţii economice pozitive, dar nu chiar de astăzi, pentru că, printre altele, avem încă probleme de mediu", a explicat Potier.