Distribuitorul de materiale de construcţii şi finisaje Woodcote România, parte a grupului britanic Wolseley, este interesat să achiziţioneze jucători mici, a căror bază de clienţi este formată în principal de constructori.
„Există posibilitatea achiziţiei de jucători, în grup existând acest tip de dezvoltare, concretizat în Cehia, Slovacia sau Ungaria. Poate vor apărea oportunităţi şi în România. Ne uităm la jucători locali foarte bine organizaţi care au ca bază de clienţi, în proporţie de peste 70%, constructori din zona profesională”, a declarat directorul general al companiei, Corneliu Nemeş.
În plus, compania vizează o dezvoltare organică în momentul revenirii pieţei, estimat pentru a doua jumătate a anului viitor, prin deschiderea de magazine în mai multe oraşe din România, după un model fixat la nivel de grup.
Activitate restrânsă
Distribuitorul de materiale de construcţii şi finisaje a inaugurat miercuri un magazin, cu o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, într-un spaţiu închiriat de la firma Adya, în judeţul Ilfov.
„Woodcote România îşi schimbă modelul de business, prin targetarea micului şi mediului montator, care lucrează în zona profesionistă a aplicaţiilor materialelor de construcţii. Ne-am restrâns şi acum repornim pe alt model al afacerii”, a spus reprezentantul companiei.
Woodcote România deţine în Cluj şi Arad showroom-uri şi centre logistice, pe care intenţionează să le reorganizeze după modelul magazinului din Bucureşti, în 2011.
În schimb, compania a închis în intervalul 2009-2010 şase centre de distribuţie, în mai multe oraşe din ţară. „Vechiul model de business, redistribuţia, nu ne mai permitea să susţinem cheltuielile şi nu mai genera profit”, a precizat reprezentantul companiei.
Probleme la încasări
Portofoliul actual de produse al companiei include sistemele de gips-carton, izolaţii, produse de interior, acoperişuri uşoare, ceramice, scule, instalaţii sau vopsele, compania având şi un brand propriu de termoizolaţie a faţadelor. În viitor, Woodcote România intenţionează să-şi extindă portofoliul cu produse din zona materialelor grele, cărămizi, BCA şi lemn.
Şeful Woodcote România a precizat că termosistemele livrate în cadrul programului naţional de reabilitare termică au generat 15% din afacerile companiei, sistemele de gips-carton-35%, izolaţiile -15%, diferenţa fiind acoperită de restul produselor.
„În cadrul programului de reabilitare, volumul livrat de marfă este mare, însă problemele sunt la încasare. Traseul banilor de la autorităţi este greu de prevăzut. Preferăm să fim prezenţi acolo unde finanţarea este sigură”, a spus Nemeş.
Potrivit sursei citate, afacerile companiei ar putea scădea în acest an de la 52 milioane lei la 42 milioane lei, în linie cu deprecierea pieţei, şi ar putea stagna în 2011.
SURSA: Mediafax