"Este vorba de o acţiune ce trebuia făcută de mult. Acţiunea vizează o creanţă pe care a acumulat-o societatea cât timp era administrată de stat, adică până în 2001. Suma totală a creanţei se ridică la aproximativ 40 milioane de euro", spune Ursache, menţionând că anterior creanţa era de 112 milioane de euro.
El a catalogat această decizie a acţionarilor ca fiind un "act înţelept" pentru a putea preîntâmpina orice fel de executare silită. Astfel, "acţionarii au cerut procedura insolvenţei voluntare. Nu este vorba de faliment, în niciun caz. Pot să vă spun că anul trecut, societatea a ieşit, operaţional, pe plus", ne-a declarat Ursache.
Potrivit acestuia, prin valorificarea acestei creanţe, de circa 40 milioane de euro, statul ar putea ieşi câştigător, întrucât îşi va putea majora participaţia la Fondul Proprietatea.
FP este de altfel şi acţionar la WTC cu o participaţie de circa 20%, iar administratorul FP a cerut în instanţă, în urmă cu aproximativ două luni, intrarea societăţii în insolvenţă.