Există o ramură sportivă cu mare succes la public; se cheamă wrestling. Nu pot să sufăr acest sport. Protagoniştii se prefac că luptă, că-şi rup reciproc capetele, că-şi scot maţele, cu ficat cu tot. Totul e doar simulare, butaforie. Deşi ştiu asta, spectatorii aclamă orice lovitură oprită la câţiva centimetri de ţintă. Eroii acestui sport nu sunt nici sportivi, nici actori; doar un fel de bufoni cu muşchi. N-am înţeles cum sunt declaraţi campionii. Cei care se prefac că lovesc cel mai tare sau cei care încasează cel mai mult?
Wrestlingul pare să fie, în subconştient, sportul favorit al românilor din politică şi afaceri. Mircea Geoană iese mereu la încălzire, face câteva tumbe şi anunţă că-i va rupe gâtul lui Tăriceanu. Când urcă pe ring şi premierul, îşi arată muşchii, îi face scurt cu ochiul lui Patriciu, care îl antrenează din colţ, se aruncă spre Geoană dar, înainte să-l atingă îi spune că acceptă propunerea lui de amânare a alegerilor europarlamentare. Turbat de furie, liderul PSD îl aruncă în corzi pe Tăriceanu şi-l ţine acolo vreo câteva luni, de când îi tot învârte prin faţă moţiunea de cenzură pe care nu ştie cum s-o folosescă: să i-o arunce în faţă sau s-o depună la masa arbitrilor. Acolo unde balanţa dreaptă e ţinută de Felix Voiculescu Motanul. Este cel mai imparţial: în alegeri a fost lângă PSD, iar acum abia a ieşit de la guvernarea cu cei împotriva cărora a luptat în alegeri. N-are cum să nu fie obiectiv. Ce altceva e politica românească dacă nu wrestling? Un premier care se sprijină pe cei din opoziţie (nici nu ştiu dacă trebuie să folosesc ghilimele!), dar nici partenerii de la guvernare nu se dau duşi. PRM se strâmbă la toată lumea, UDMR face bezele tuturor! Ion Ţiriac, un alt mare luptător de wrestling, a intrat în topul Forbes al miliardarilor lumii. Este, probabil, primul miliardar care are casa de la stat, cu chirie subvenţionată.
Pentru afacerile sale obţinea semnături direct de la prim-miniştrii – între doi mistreţi împuşcaţi. Ţiriac nici nu spunea că face afaceri: el lucra pentru ţară. Diferenţa dintre Tiriac şi Bill Gates, primul în topul menţionat, este că toţi cei care erau mici acţionari la Microsoft în 1990 au devenit între timp milionari; cei care s-au asociat cu Ţiriac, tot în ‘90, pentru a înfiinţa o bancă, îşi smulg şi acum părul din cap. Afaceristul cu mustaţă se temea doar ca fiul său să nu-i facă averea praf. Am zis praf? Dar fostul preşedinte Iliescu a vorbit la vremea respectivă cu procurorul general şi s-a stabilit clar că Ţiriac şi praf sunt cuvinte incompatibile.
Mai mult decât oina, cred că wrestlingul va deveni tot mai mult sportul nostru naţional.
