Grupul bancar italian UniCredit, prezent şi pe piaţa din România, se îndreaptă spre o restructurare la vârful echipei manageriale care ar urma sa includă demisia directorului general, Federico Ghizzoni în cursul săptămânii viitoare, au declarat vineri pentru Wall Street Journal mai multe surse din interiorul băncii.
Federico Ghizzoni, care conduce UniCredit din 2010, este criticat de unii investitori nemulţumiţi de evoluţia preţului acţiunilor, poziţia de capital şi profitabilitatea redusă a celei mai mari bănci italiene.
Potrivit unei surse, UniCredit ar putea organiza o reuniune a consiliului de administraţie pentru data de 24 mai pentru a ratifica demisia lui Federico Ghizzoni.
"Există 90% şanse ca Ghizzoni să vină la reuniunea boardului după ce îşi va anunţa demisia" a declarat o altă sursă citată de Reuters.
Sursele au precizat că membri boardului UniCredit a demarat deja căutările pentru un nou CEO fiind de acord că este nevoie de un executiv din afara companiei care să aibă credibilitatea necesară pentru a strânge noi fonduri, fie prin emiterea de noi acţiuni fie prin vânzarea de active sau ambele.
Speculaţiile cu privire la nemulţumirea investitorilor faţă de activitatea lui Federico Ghizzoni circulă de mai multe luni, în condiţiile în care UniCredit nu a reuşit să calmeze îngrijorările că ar avea nevoie de o majorare de capital. Presiunile au crescut şi mai mult săptămâna trecută, după ce UniCredit a raportat o scădere a capitalului său de bază la finele primului trimestru. De asemenea, acţiunile UniCredit au scăzut cu 42% în acest an, iar recent UniCredit a decis să fie singura bancă ce a garantat o majorare de capital de 1,5 miliarde de euro la Banca Popolare di Vicenza.
UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac, menționează Agerpres.