WTA a început o revizuire a regulilor

Prin aceste modificări declanșate de WTA, jucătoarele achitate de infracțiuni de dopaj sau cărora li s-a redus suspendarea vor putea să revină în viitor în circuit cu „clasamente speciale”, a declarat miercuri, pentru Reuters, organismul care guvernează tenisul feminin.

Schimbarea regulilor este luată în considerare după cazul foarte mediatizat al Simonei Halep. Ea a revenit marți la Miami Open cu un wildcard. În cazul ei interdicția de dopaj de patru ani a fost redusă la nouă luni de către cea mai importantă instanță sportivă.

Spre deosebire de cazurile de accidentări grave sau de concediu de maternitate, jucătorii interziși pentru infracțiuni de dopaj nu beneficiază în prezent de un clasament protejat la revenire. Ei sunt adesea nevoiți să își refacă cariera de la zero.

„Am început procesul de revizuire a acestei reguli, deoarece credem că este oportun să o luăm în considerare”, a declarat un purtător de cuvânt al WTA pentru Reuters prin e-mail.

„Calendarul precis pentru orice potențială schimbare a regulii și implementarea ulterioară a acesteia va depinde de feedback-ul primit de la membrii noștri”, mai arată WTA.

Fosta câștigătoare de la Wimbledon și Roland Garros, Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022. Ea a fost depistată pozitiv cu Roxadustat – un medicament interzis care stimulează producția de globule roșii – la US Open din acel an.

Jucătoarea a mai fost acuzată de o altă infracțiune anul trecut, din cauza unor nereguli în pașaportul său biologic. Aceasta e o metodă concepută pentru a monitoriza diferiți parametri sanguini în timp pentru a descoperi un potențial dopaj.

Însă Halep a negat cu tărie acuzațiile care i s-au adus. Ea fost autorizată să revină în tenis după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni. Sportiva executase deja această suspendare.

Halep trebuie să se bazeze pe wild card-uri

Deocamdată, Halep va trebui să se bazeze pe wildcard-uri pentru a participa la cele mai mari turnee. Însă acest lucru s-ar putea să nu se dovedească prea dificil pentru fostul număr unu mondial. Ea se afla în top 10 înainte de suspendare.

Cu toate acestea, britanica Tara Moore, fostul număr unu mondial la dublu, a declarat la începutul acestei luni pe X că ar putea fi mai greu pentru ea să își reînvie cariera după ce a fost exonerată de încălcarea regulilor antidoping.

„Este grozav că Simona Halep reușește să se repună pe picioare atât de repede. Păcat că nu este la fel pentru mine și pentru alte jucătoare care au fost exonerate”, a spus Moore, care se afla pe locul 77 în carieră la dublu în iunie 2022, când a fost forțată să se retragă din activitate timp de 19 luni după ce a picat un test antidoping.

„WTA are nevoie de o regulă conform căreia, dacă o jucătoare este găsită FĂRĂ VINĂ sau NEGLIJENȚĂ, ar trebui să primească cel puțin o protecție”, a adăugat jucătoarea de 31 de ani, care a fost exonerată de dopaj în decembrie anul trecut, după ce a dovedit că sursa testului său pozitiv a fost carnea contaminată.

Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis a salutat demersul WTA de a lua în considerare o modificare a regulilor.

„Timpul și oportunitățile pierdute nu pot fi niciodată recuperate pe deplin. Prin urmare, asociația susține ca jucătorii exonerați de infracțiuni de dopaj să fie eligibili pentru un clasament special la revenirea lor în circuit. Am solicitat o astfel de regulă în trecut și salutăm luarea ei în considerare acum”, a declarat directorul executiv al asociației, Ahmad Nassar.