Măsura vine ca urmare a îngrijorărilor WTA, ONU și altor organizații privind cazul jucătoarei de tenis Shuai Peng și ancheta privind acuzațiile acesteia legate de fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli.
Asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis a anunţat miercuri că suspendă, cu efect imediat, toate competiţiile sub egida WTA din China, din cauza situaţiei neclare a sportivei Shuai Peng, informează BBC, potrivit news.ro.
Steve Simon, CEO WTA, a declarat că are „îndoieli serioase” că jucătoarea de tenis chineză este „liberă, în siguranţă şi nu este supusă intimidării”.
„Nu văd cum le pot cere sportivelor noastre să concureze acolo”, a spus el.
Nu a mai fost văzută public de trei săptămâni
Organizația de tenis a cerut în mod repetat o anchetă completă a acuzaţiilor lui Peng. În plus, Shuai Peng nu a fost văzută în public timp de trei săptămâni după ce l-a acuzat pe fostul vicepremier Zhang Gaoli de agresiune sexuală.
Ea a spus că este „bine, în siguranţă” în timpul unui apel video cu Thomas Bach, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, în noiembrie. Cu toate acestea, WTA a precizat că discuţia este o „dovadă insuficientă” a siguranţei lui Peng.
Într-o lungă declaraţie, Simon a spus că este „foarte îngrijorat” de riscurile cu care jucătoarele şi personalul său s-ar putea confrunta dacă ar avea loc turnee în China, în 2022.
„Conducerea statului chinez nu a abordat această problemă foarte serioasă într-un mod credibil. (…) Dacă oamenii puternici pot înăbuși vocile femeilor şi pot ascunde sub preş acuzaţiile de agresiune sexuală, atunci baza pe care a fost fondată WTA – egalitatea pentru femei – ar suferi un regres imens. Nu pot şi nu voi lăsa să se întâmple asta WTA şi jucătoarelor”, a spus şeful WTA.
În ultimii doi ani de zile China nu a mai găzduit turnee WTA din cauza pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, WTA s-a bazat în mare măsură pe investiţiile chineze în circuitul său din ultimii ani, ceea ce a dus la organizarea unui număr ridicat de turnee în această ţară.
WTA cere Chinei să ia măsuri
China a găzduit nouă evenimente în sezonul 2019, inclusiv Turneul Campioanelor de la sfârşitul sezonului, cu premii totale de 30,4 milioane de dolari.
„Regret foarte mult că s-a ajuns în acest punct, dar liderii Chinei au lăsat WTA fără altă opţiune. În cazul în care China nu ia măsurile cerute de noi, nu ne putem pune în pericol jucătoarele şi personalul organizând turnee în China. Rămân cu speranţa că solicitările noastre vor fi ascultate şi că autorităţile chineze vor lua măsuri pentru a aborda în mod legitim această problemă”.
Shuai Peng, dublă campioană de Grand Slam la dublu şi una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din China, l-a acuzat public pe Zhang că a forţat-o să facă sex în locuinţa lui, potrivit capturilor de ecran ale unei postări de pe reţelele de socializare, ştearsă la scurt timp de cenzură.
Dispariţia ei din viaţa publică timp de mai bine de două săptămâni după postare a provocat un val de îngrijorare internaţională, WTA, ONU şi alte organizaţii cerând o anchetă cu privire la acuzaţiile ei de agresiune sexuală.