Preşedintele Curţii de Conturi, Dan Drosu Şaguna, vorbeşte într-un interviu acordat revistei Capital despre presiuni politice şi ameninţări la adresa instituţiei. Capital: Lucraţi pentru această instituţie din 1993 şi sunteţi preşedintele ei din 2002. Aţi simţit vreodată nevoia de atribuţii suplimentare? Dan Drosu Şaguna: În lume există două tipuri de instituţii de control financiar: de tip latin, ca a noastră, unde are loc un control de legalitate şi constată
Preşedintele Curţii de Conturi, Dan Drosu Şaguna, vorbeşte într-un interviu acordat revistei Capital despre presiuni politice şi ameninţări la adresa instituţiei.
Capital: Lucraţi pentru această instituţie din 1993 şi sunteţi preşedintele ei din 2002. Aţi simţit vreodată nevoia de atribuţii suplimentare?
Dan Drosu Şaguna: În lume există două tipuri de instituţii de control financiar: de tip latin, ca a noastră, unde are loc un control de legalitate şi constatările se valorifică de regulă prin instanţă, respectiv de tip anglo-saxon, unde are loc un audit, iar constatările se valorifică prin recomandare. Desigur că educaţia anglo-saxonă îi determină pe cei auditaţi să respecte recomandările Curţii de Conturi.
Capital: Ce ar face compatrioţii noştri în aceeaşi situaţie?
DDŞ: Educaţia românilor îi va determina să ia recomandările şi să le arunce la coş. A existat, în 2005, o tentativă de a transforma Curtea de Conturi într-o instituţie de tip anglo-saxon, iar acum există din nou un proiect de acelaşi tip pe masa de lucru a Senatului. Aşadar, dorinţa noastră nu e de a spori atribuţiile Curţii, ci de a menţine statutul actual.
Capital: Politicienii pot schimba, prin legi, modul în care funcţionează instituţia. Au existat şi altfel de tentative de ingerinţă politică în activitatea Curţii?
DDŞ: Nu o să ascund că, de-a lungul timpului, am avut de-a face cu presiuni uriaşe. De exemplu, în perioada 2001-2002, când se pregătea noua Constituţie, au existat tensiuni serioase. Apoi, imediat după alegerile din 2004, au vrut să mă schimbe din funcţie. Le-am spus că nu vor reuşi şi, într-adevăr, n-au reuşit.
Capital: Cum procedau de obicei cei care doreau să vă influenţeze activitatea?
DDŞ: Uneori eram sunat, dar, pentru că nu puteam fi sigur cu cine vorbesc, închideam telefonul. Altădată, veneau la mine în birou şi încercau să mă convingă, iar eu le ceream să scrie un memoriu şi să-l depună la secretariat. Marea majoritate nu au făcut-o. Am primit şi ameninţări, de exemplu că mă dau afară dacă nu vroiam să fac un anumit lucru. De obicei, le răspundeam „foarte bine, daţi-mă afară, dar atâta timp cât sunt aici, nu se va face“.
Capital: Ce s-a schimbat în ultimii ani în activitatea Curţii de Conturi?
DDŞ: Toţi angajaţii au fost şcoliţi, salariile practic s-au triplat, iar dotările sunt la nivel occidental. De exemplu, toţi cei 1.200 de controlori financiari au laptopuri, astfel încât controalele sunt acum asistate de calculator. Este mai simplu şi îi deranjează şi mai puţin pe cei verificaţi. Apoi, au fost create cinci centre regionale de perfecţionare a personalului şi am construit 12 clădiri noi în teritoriu.
Capital: De unde banii?
DDŞ: Curtea de Conturi este singura instituţie din România care, în ultimii şase ani, a accesat peste 95% din fondurile PHARE. Am prezentat proiecte foarte bune şi am demonstrat că se poate. De exemplu, mai mult de 90% din cele trei mii de calculatoare şi laptopuri au fost achiziţionate din bani europeni.
Capital: Curtea de Conturi controlează pe aproape oricine are de-a face cu bani publici. Cine controlează Curtea?
DDŞ: Parlamentul are acest rol. În plus, noi ne verificăm şi singuri. De exemplu, unul dintre sediile noastre a costat circa 25 de miliarde de lei vechi, în condiţiile în care, la data respectivă, o clădire similară costa poate de două ori mai mult. Însă noi am verificat la sânge devizul.
Capital: Cât de detaliate au fost verificările?
DDŞ: De exemplu, am parcurs cu maşina drumul dintre depozitul de materiale de construcţii şi şantier şi am constatat că firma de construcţii ne taxa, la transport, un număr dublu de kilometri. Din păcate, de multe ori, în cazul investiţiilor publice, apar nişte interese oculte din ambele părţi şi „se cade la înţelegere“.
Capital: Suntem în plină perioadă electorală. Până anul trecut, instituţia pe care o conduceţi a avut în grijă şi controlul finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, sarcină care a fost preluată acum de Autoritatea Electorală Permanentă. Care au fost principalele nereguli constatate?
DDŞ: În general, este vorba de depăşiri ale plafoanelor legale pentru donaţii din partea persoanelor fizice şi juridice. Am descoperit şi că mandatarii financiari ai formaţiunilor politice nu erau suficient de bine pregătiţi. Se poate spune, aşadar, că nu e vorba neapărat de rea-voinţă, ci de neatenţie sau de lipsă de instruire.
Capital: Cum stă România în ceea ce priveşte achiziţiile publice, un domeniu extrem de vast şi, în acelaşi timp, extrem de sensibil?
DDŞ: Din păcate, mai avem multe de învăţat şi de respectat. Totuşi, trebuie spus că principala cauză este legislaţia, care fie este ambiguă, fie se schimbă prea des, şi oricine administrează banul public poate face pur şi simplu slalom printre prevederile legale.
Capital: Până în 2013, ar trebui să primim de la Uniunea Europeană fonduri nerambursabile totalizând circa 30 de miliarde de euro.
DDŞ: În primul rând, aş vrea să spun că, în opinia mea, rata de absorbţie a banilor europeni va fi de maximum 20%, la fel ca în restul statelor din regiune. De multe ori, condiţiile puse de Uniunea Europeană sunt de-a dreptul imposibile, iar potenţialii beneficiari din România nu au nici cunoştinţele şi nici experienţa necesară.
Capital: Ce alte piedici apar?
DDŞ: Consultanţa este la nivel scăzut, e nevoie de un munte de aprobări, avize şi autorizaţii, investiţia trebuie cofinanţată, iar banii europeni nu vin la început, ci la sfârşit, după ce experţii UE văd că investiţia a fost realizată conform proiectului. Nu în ultimul rând, statul nu îi sprijină aşa cum ar trebui. Autorităţile ar trebui să se implice mai mult.
Capital: Care este rolul Curţii de Conturi în supravegherea acestui proces?
DDŞ: Există, încă din 2005, după modelul francez, o structură autonomă pe lângă Curtea de Conturi: Autoritatea de Audit. Are 100 de angajaţi în centrală şi cam trei angajaţi, în medie, în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare şi este specializată în controlul financiar pentru proiectele realizate cu fonduri europene.
Capital: Curtea de Conturi realizează, anual, zeci de rapoarte de control şi audit. Cum monitorizaţi ceea ce se întâmplă cu rezultatele muncii dumneavoastră?
DDŞ: Înainte, procurorii financiari, care între timp au fost desfiinţaţi, erau obligaţi să urmărească sesizările noastre, la parchet sau în instanţe. Între timp, am înfiinţat o structură în cadrul Curţii, care urmăreşte ce se întâmplă cu dosarele. Însă monitorizarea este foarte greu de făcut, deoarece procedurile durează ani de zile, iar instanţele nu sunt obligate să ne comunice hotărârile judecătoreşti, având în vedere că nu suntem parte în proces. Ne-ar ajuta să ştim ce se întâmplă în justiţie, dar, din păcate, este greu să aflăm.
Capital: Sunteţi la sfârşit de mandat. De fapt, acesta a expirat în februarie 2008, dar încă nu a fost numit un înlocuitor. Pe cine aţi vedea în fotoliul de preşedinte al Curţii?
DDŞ: Sunt numeroase propuneri să mai rămân în funcţie încă un mandat. Nu ştiu, însă, dacă o s-o fac, având în vedere că e o activitate care mă solicită foarte mult. Dar, oricine va fi pe acest scaun, va trebui să fie un om echilibrat, echidistant, care să nu răspundă la comenzi politice. Dacă această instituţie va fi controlată politic, cum, de altfel, se doreşte, vor avea loc pur şi simplu verificări la comandă.
JAF ÎN BANUL PUBLIC, ALTERNATIVA LA CURTEA DE CONTURI
Se tot vorbeşte de reducerea birocraţiei, dar în jurul nostru apar mereu instituţii, departamente, agenţii. Chiar avem nevoie de Curtea de Conturi?
Încă din perioada medievală exista în Ţările Române funcţia de sameş, dregător care exercita un control asupra finanţelor publice. Prima Constituţie modernă a României, cea din 1862, a înfiinţat o instituţie după modelul Înaltei Curţi de Conturi din Franţa. Între cele două războaie, Curtea de Conturi era una dintre cele mai puternice instituţii româneşti, împreună cu Garda Financiară. Ambele au fost desfiinţate în 1948, de comunişti, dar Curtea de Conturi a fost practic reînfiinţată, în 1973, sub numele de Curtea Supremă de Control Financiar (CSCF). Trebuie spus că România a fost singura ţară din blocul comunist care a avut o asemenea instituţie. În decembrie 1989, CSFC a fost desfiinţată, iar timp de câţiva ani, până în martie 1993, nu a existat un control asupra banului public. Timp de trei ani şi trei luni a avut loc – şi voi folosi acum un termen mai dur – un adevărat jaf. Aşadar, dacă ne interesează cum se cheltuiesc banii pe care îi plătim ca taxe şi impozite, avem nevoie de Curtea de Conturi.
LISTA LUI ŞAGUNA
FREGATELE Auditul Curţii de Conturi a descoperit nereguli în ceea ce priveşte achiziţia celor două nave militare second hand de la marina britanică. Printre altele, lipsa unei scrisori de garanţie, inexistenţa unor clauze contractuale clare privind programul offset. „Cei de la DNA ne-au cerut raportul“, ne-a dezvăluit Dan Drosu Şaguna.
SOFTUL „Sistemul informatic al justiţiei, care ar trebui, printre altele, să asigure repartizarea aleatorie a dosarelor către judecători, a costat mulţi bani şi funcţionează prost“, rezumă preşedintele Curţii de Conturi concluziile unui alt raport al instituţiei.
PRIMĂRIILE Experţii Curţii au analizat şi organizarea internă a administraţiei publice locale. „La nivel rural, suntem încă în Evul Mediu. Am trimis documentul tuturor instituţiilor interesate, să ia măsuri“.
DRUMURILE A fost analizat şi programul de pietruire a drumurilor comunale. „Sunt locuri unde nu se pusese nici o bucăţică de piatră, deşi în documente lucrările apăreau ca efectuate“, spune Şaguna.
PASARELELE Devizele pentru podurile pietonale de pe DN1 au fost şi ele analizate de Curte. Dan Drosu Şaguna afirmă că nici jumătate din materialele cuprinse acolo nu se regăsesc în realitate.
CV
1948 S-a născut în comuna Pantelimon, judeţul Constanţa. Este strănepot al mitropolitului Andrei Şaguna.
1969 Devine student al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
1973 Termină facultatea şi devine asistent universitar în cadrul catedrei de drept public.
1983 Obţine titlul de doctor în drept.
1984 Devine lector universitar.
1991 Obţine gradul de conferenţiar, patru ani mai târziu, în 1995, devenind profesor universitar.
1993 Este numit consilier la Curtea de Conturi.
1999 Devine preşedintele Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi.
2002 Devine preşedinte al Curţii de Conturi.
Până în 1995, a fost decan al Universităţii „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti, iar până în 1999, a fost prorector al Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa.
Este autorul a peste treizeci de cărţi de specialitate. Este căsătorit şi are doi copii. Îi plac automobilismul, vânătoarea şi pescuitul, drumeţiile şi spectacolele.
«Suntem singura instituţie din România care a accesat peste 95% din fondurile PHARE.»
«Dorinţa noastră nu e de a spori atribuţiile Curţii, ci de a menţine statutul actual.»
«De-a lungul timpului, am avut de-a face cu presiuni politice uriaşe.»
«În cazul investiţiilor publice, interesele oculte fac ca părţile „să cadă la înţelegere“.»
