Când ceva nu e în regulă, obişnuim să căutăm rapid cauzele pentru a elimina efectul. De prea puţine ori, însă, identificăm corect responsabilul. A devenit o modă, ba chiar un reflex, să considerăm tehnologia responsabilă pentru crime, fie ele cibernetice sau cât se poate de reale, radiaţii periculoase sau degradarea societăţii. Ne adâncim într-una din cele mai false probleme ale societăţii informaţionale.

„Un tânăr de la ţară a tăiat cu sabia un poliţist care intervenise încercând să-l împiedice să îşi violeze cumnata. Pe larg, la ştiri“. Acest fragment din promo-ul programului informativ de după-amiază al unui post de televiziune, ba chiar şi reconstituirea cu „Zorro de Teleorman“, fustele răvăşite ale victimei la care a atentat acesta şi poliţistul comunitar rănit te pot oripila mai puţin decât o privire aruncată peste umărul unui puşti care navighează pe anumite site-uri de web sau joacă un shooter în reţea. Între „Zorro“ de la ştirile de săptămâna trecută şi un tânăr programator american, care se distrează în timpul liber vărsând sânge virtual, e aceeaşi legătură ca între cultivatul cartofului şi microprocesorul care se construieşte singur, prezentat tot săptămâna trecută de IBM.

Dacă aţi sesizat deja legătura, săriţi direct la gadgeturile prezentate pe larg câteva pagini mai încolo, pentru că ceea ce spun eu poate părea evident. Dacă nu, sper să nu faceţi parte din categoria celor care sunt convinşi că tehnologia înseamnă radiaţii, alienare, lucrarea diavolului şi alte asemenea grozăvii, care împing un student descreierat din America să zboare creierii colegilor şi profesorilor şi care, în final, va duce omenirea către Armageddon.

De fiecare dată când FBI descoperă că un şofer de camion e criminal în serie, vina aparţine unui tată abuziv, anturajului nesănătos şi uşurinţei cu care îţi poţi cumpăra o armă în State. Dar dacă maniacul are 20 de ani, de vină e computerul şi televizorul în care Tom îl loveşte sistematic în cap cu cratiţa pe Jerry.

Când au apărut maşina cu aburi, radioul sau TV-ul, un regiment de prelaţi, acompaniat de corul unor lideri de opinie, a prevestit apropierea sfârşitului lumii, din moment ce diavolul şi-a permis să iasă pe piaţă cu astfel de lucrări necurate. Azi, când clonele şi tehnologia informaţiei înspăimântă la fel de mult, predicile psihologilor şi sociologilor se propagă în eter alături de cele ale liderilor spirituali, care circulă în maşini blindate.

Personal, cred că ar fi fost mai bine ca „Zorro de Teleorman“ să fi avut un calculator şi o reţea în care să îşi descarce frustrările. Nu cred că lumea virtuală e mai bună sau mai rea decât cea „reală“. Omenirea are mecanismele ei de a îşi autoregla bunele şi relele pe spirala progresului şi de a le livra la pachet. Dacă azi ni se pare perfect normal să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu la radio sau TV, cred că la fel de normal i se va părea poliţistului din viitor să aresteze şi clona unui alt Zorro maniac, „just in case“.

Dacă vi se pare că lumea se degradează pe zi ce trece, vă întreb dacă acest proces e mai rapid în epoca revoluţiei informaţionale decât pe vremea revoluţiei franceze. Cu sute de ani în urmă, cavalerii în armuri strălucitoare, apărători ai credinţei şi luptători pentru progres, lăsau fără cap câte un musulman apărut în calea cruciadei cu aceeaşi uşurinţă cu care un programator implicat într-un proiect de e-health de azi asasinează un elf sau un gnom în World of Warcraft, în timpul liber.

Mi se pare de bun-simţ, atunci când consideri că lumea e guvernată de Dumnezeu, să mergi pe mâna divinităţii şi în cazul unor descoperiri ştiinţifice, unor invenţii tehnologice care ne fac viaţa mai simplă sau, poate, mai complicată. Nu mai e mult până când obiectele inerte vor fi înzestrate cu capacităţi de comunicare avansată, iar procesele naturale vor fi traduse în limbaj informatic, care ne va spune dacă ficusului din living îi e sete, foame sau îl enervează manelele. Întrebarea e ce facem noi cu propriile noastre invenţii.

Ca şi în cazul energiei nucleare sau al unui târnăcop, tehnologia informaţiei poate fi folosită atât pentru a cultiva ogorul, cât şi pentru a da cuiva în cap. Dar să te apuci să blamezi computerul sau dezvoltatorii de software e ca şi cum ai condamna sabia, târnăcopul sau pe inventatorii acestora, pentru că cineva le foloseşte anapoda.