Salariul real a ajuns, în sfârşit, la nivelul existent în 1990. Aşa a comunicat recent Institutul Naţional de Statistică. Adică, toată zbaterea de 17 ani a fost pentru a ajunge să trăim aşa cum o făceam după ce l-am împuşcat pe Ceauşescu? Înclin să cred că şi aici statisticile seci ne joacă o festă. Probabil, e vorba de chestiuni de metodologie. Românul mediu din 2007 trăieşte totuşi mai bine decât omologul lui din 1990. O arată puzderia de magazine apărute peste
Salariul real a ajuns, în sfârşit, la nivelul existent în 1990. Aşa a comunicat recent Institutul Naţional de Statistică. Adică, toată zbaterea de 17 ani a fost pentru a ajunge să trăim aşa cum o făceam după ce l-am împuşcat pe Ceauşescu? Înclin să cred că şi aici statisticile seci ne joacă o festă. Probabil, e vorba de chestiuni de metodologie. Românul mediu din 2007 trăieşte totuşi mai bine decât omologul lui din 1990. O arată puzderia de magazine apărute peste tot, zecile de cartiere care se construiesc frenetic, vânzările de autoturisme, dar şi destinaţiile de călătorie ale românului cu un salariu mediu. Ce au în comun toate acestea cu puterea de cumpărare din 1990, anul în care preţurile nu erau încă liberalizate, iar magazinele nou-apărute adăugaseră la ofertă nişte produse turceşti, detergenţi din Egipt şi multă carne, pentru că românul dorea să mănânce acum fripturile de care-l lipsise Ceauşescu? Preţuri neliberalizate înseamnă întotdeauna şi lipsa acelor produse şi, implicit, o piaţă neagră. A te raporta la acea perioadă aproape că nu mai are nici o relevanţă; raportul pe care-l mai anunţa din când în când Statistica nu era folosit decât de sindicate în negocierile cu Guvernul, pentru a cere măriri de salarii. La altceva nu cred că mai putea fi folosit un calcul lipsit de orice semnificaţie, pentru că el nu arată nici nivelul de trai, nici costul real al forţei de muncă. Era bun doar pentru sindicalişti.
Investitorii înţeleseseră demult că expresia „românul trăieşte mai bine decât în statistici“ este cea care defineşte mai corect ce se întâmplă în România. Altfel spus, ne raportăm la salariul dn 1990 ca la o fantomă. Nu vreau să-i acuz în niciun fel, Doamne fereşte! pe statisticieni; ei trebuie să se raporteze mereu la ceva, la un t0. Pur şi simplu, România de azi nu prea mai are multe în comun cu cea de-acum 17 ani. Orice s-ar spune, România de azi este o ţară în care funcţionează o economie de piaţă, şi ultimii ani ne arată că funcţionează din ce în ce mai bine, că creşterea economică este sănătoasă, provenită mai ales din sectorul privat şi bazată pe cerere şi ofertă.
Ajungând astăzi la nivelul salariului din ‘90, s-ar putea spune că închidem un cerc; că de-abia acum ne lepădăm de moştenirea lăsată de Ceauşescu şi că glume de genul că nu vom putea zugrăvi măcar tot ce a construit Ceauşescu nu-şi vor mai avea locul. Cred că această ruptură se produsese mai demult dar
de-abia acum avem confirmarea. Chiar şi nostalgicii vremurilor de dinainte de ‘89 vor fi lăsaţi de-acum fără argumentul lor forte.
România este o ţară în care funcţionează economia de piaţă, şi ultimii ani arată că funcţionează din ce în ce mai bine.