Pe 30 ianuarie, agenția rusă de presă TASS a dezvăluit că Vladimir Putin l-a invitat pe Xi Jinping să efectueze o vizită la Moscova în această primăvară și că acest lucru s-ar putea întâmpla în aprilie sau la începutul lunii mai.
Xi Jinping s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin la Moscova
Sursele citate de Reuters, care au dorit să rămână anonime, având în vedere sensibilitatea subiectului, deplasarea președintelui chinez în Rusia se va întâmpla mai repede decât s-a prevăzut.
Pentru moment, Ministerul chinez de Externe nu a răspuns la o solicitare de comentarii în legătură cu posibilitatea ca Xi Jinping să efectueze o vizită la Moscova. Kremlinul a refuzat, la rândul său, să comenteze.
În februarie 2022, China și Rusia au convenit asupra unui parteneriat „fără limite”, cu numai câteva săptămâni înainte de declanșarea invaziei în Ucraina, iar cele două părți au continuat să-și reafirme forța legăturilor. Recent, China s-a oferit să medieze pacea între Rusia și Ucraina, lucru privit cu scepticism de către Occident, luând în considerare sprijinul diplomatic al Beijingului pentru Moscova.
De când a devenit președinte, Xi Jinping s-a întâlnit în persoană cu Vladimir Putin de 39 de ori.
Xi Jinping a obținut al treilea mandat de președinte
Vă reamintim că Xi Jinping a obţinut vineri, 10 decembrie, al treilea mandat de preşedinte, după votul oficial al parlamentului. Liderul în vârstă de 69 de ani a fost unic candidat și a primit 2.952 voturi „pentru”, zero „împotrivă” și zero abţineri.
Parlamentul din China este, în practică, dominat de Partidul Comunist (PCC), aflat la putere. Astfel, rezultatul alegerilor a fost deloc surprinzător, conform informațiilor publicate de afp.com
Amintim că liderul de 69 de ani a obţinut deja în octombrie o prelungire cu cinci ani în fruntea PCC şi a comisiei militare, cele mai importante două funcţii de putere. Unic candidat, a fost reales în funcţie pentru aceeaşi durată ca şef al statului.
Totuși, ultimele luni au fost complicate pentru Xi Jinping, cu mari manifestaţii la sfârşitul lui noiembrie împotriva politicii sale „zero Covid” şi un val major de decese care a urmat abandonării acestei strategii sanitare în decembrie.
Această sesiune a parlamentului din China a fost marcată de subiecte sensibile, evitate cu grijă. În cadrul evenimentului, Li Qiang, un aliat al lui Xi, ar urma să devină noul prim-ministru, înlocuindu-l astfel pe Li Keqiang, scrie sursa menționată.