„Reunificarea națiunii trebuie să fie realizată și cu siguranță va fi realizată”, a declarat liderul chinez Xi Jinping, care adaugă: „Reuniunea pașnică este în concordanță cu interesul general al națiunii chineze, inclusiv al compatrioților din Taiwan„. Între timp, continuă survolarea avioanelor militare chineze în zonă. În total, în decurs de patru zile, avioanele de luptă de la Beijing au zburat de 149 de ori către Taiwan, arată La Repubblica.
China va realiza reunificarea cu Taiwanul și oricine va încerca să divizeze țara „nu va avea un sfârșit bun”. Prin urmare, este foarte dur ultimul avertisment privind problema insulei pronunțat de președintele chinez, Xi Jinping, care a ținut un discurs pentru a comemora cei 110 ani de la revoluția inspirată de Sun Yat-sen, care în 1911 a dus la căderea Imperiului Celest și a dat naștere Republicii China.
„Problema Taiwanului va fi rezolvată și reînnoirea națională va deveni o realitate”, a spus Xi Jinping în discursul său la Marea Sală a Poporului din Piața Tiananmen, în care a citat în repetate rânduri obiectivul reînnoirii naționale, pe care el însuși l-a promovat când a devenit secretar general al Partidului Comunist din China, la sfârșitul anului 2012. Reunificarea Taiwanului cu China „prin mijloace pașnice” slujește interesele națiunii chineze, „inclusiv compatrioții noștri din Taiwan”.
Oficialii din Taipei au reacționat
Cuvinte care au declanșat reacția imediată a oficialilor de la Taipei: într-un comunicat, Consiliul pentru Relații cu China a subliniat că cei 23 de milioane de locuitori ai insulei au dreptul de a decide viitorul și dezvoltarea Taiwanului și a respins propunerile politice „greșite” venite de la Beijing , care recomandă modelul „o țară, două sisteme”.
Citându-l pe președintele Tsai Ing-wen, Consiliul a invitat Beijingul să abandoneze „măsurile provocatoare și de intruziune” și să reconsidere „cu o mentalitate mai deschisă” temele păcii, reciprocității, democrației și dialogului. „Abia atunci va putea exista o dezvoltare sănătoasă a relațiilor în Strâmtoare”, a concluzionat comunicatul.
Problema Taiwanului a revenit puternic la iveală în ultimele zile, odată cu creșterea presiunii militare a Beijingului pe insulă, care a stârnit alarmă la nivel internațional și critici puternice, în special din partea Statelor Unite.
Tonurile discursului de astăzi sunt printre cele mai peremptorii folosite vreodată de președintele chinez, care nu a făcut niciodată un secret din a considera reunificarea cu Taiwanul unul dintre obiectivele prioritare ale Chinei sub conducerea sa. Secesionismul insulei es***te „cel mai mare obstacol” în calea reînnoirii naționale, a spus Xi Jinping. „Cine uită trecutul, trădează patria-mamă și încearcă să împartă țara, nu va avea un sfârșit bun. Vor fi luați din popor și condamnați de istorie”, a adăugat președintele chinez, întrerupt de aplauze.
În problema Taiwanului, China nu va permite interferențe, a avertizat președintele chinez, deoarece este o problemă pur internă. „Nimeni nu ar trebui să subestimeze determinarea și capacitatea puternică a poporului chinez de a apăra suveranitatea națională și integritatea teritorială”, a concluzionat Xi Jinping, iar „sarcina istorică a reunificării complete a patriei-mame trebuie îndeplinită și cu siguranță va fi realizată”.