Adevărata miză a vizitei lui Xi Jinping la Budapesta. Președintele Chinei a ajuns în capitala Ungariei pentru o vizită de trei zile. Aceasta este, de altfel, prima în calitate de președinte.
Xi Jinping și soția sa au fost primiți la Budapesta de Viktor Orban
Adevarata miză a lui Xi Jinping la Budapesta. Companiile chineze intenționează să construiască vehiculele electrice în Ungaria și să le comercializeze la prețuri mai accesibile europenilor, cu scopul de a evita taxele impuse pe piața comună.
La aterizarea pe aeroportul din Budapesta, Viktor Orban și soția sa i-au întâmpinat înalții oaspeți.
„Domnule președinte, doamnă profesor, vă primim cu căldură în casa noastră. Vă întâmpinăm cu o prietenie caldă. E o plăcere să vă întâlnesc”, a spus premierul maghiar.
Cu amabilitate, Orban i-a oferit un uriaș buchet de flori lui Peng Liyuan și i s-a adresat cu apelativul „doamnă profesor”. Soția președintelui chinez este profesor de canto la Conservatorul din Beijing.
„Ce flori frumoase. Mulțumesc foarte mult”, a spus Peng Liyuan.
„Această vizită va reuși cu siguranță să promoveze rezultate mai bune pentru dezvoltarea relației noastre prin eforturi comune”, a afirmat Xi Jinping.
Budapesta dorește să atragă investiții străine
Dornică să atragă investiții străine, având în vedere inflația și stagnarea fondurilor europene, Budapesta și-a deschis larg porțile către Beijing. Ungaria este prima țară membră a Uniunii Europene care se implică în ambițioasa inițiativă chineză „Centura și Drumul”.
Pe când la Bruxelles se caută soluții pentru a controla influxul de importuri ieftine din China, ungurii îi invită pe chinezi să producă mașini electrice și baterii în țara lor. Astfel, își propun să evite taxele de import pe piața comună europeană.
„În ultimii doi, trei ani s-a schimbat ceva. Companiile chineze au descoperit oportunitatea de a învesti în Ungaria, dar și în alte țări europene, în special în sectoarele de transport electric, în producția de mașini de baterii.
Probabil creșterea nivelului de protecționism la nivel european le-a transmis companiilor chineze că e important să-și mute o parte din producție din China în Europa și să producă în interiorul Uniunii Europene”, a explicat analistul Tamaș Matura.
„Constructorii europeni de mașini și-au dat seama acum că trebuie să acționeze rapid. Și-au zis că trebuie să le ia fața chinezilor. Problema este că au rămas mult în urmă”, a afirmat Mark Schiller, director de strategie și marketing Schiller Auto Group.
Companiile chineze sunt pregătite să se implice și în proiecte masive de infrastructură, inclusiv în construcția de căi ferate. Ministrul de externe al Ungariei a dezvăluit că cel puțin 16 acorduri bilaterale vor fi încheiate în timpul vizitei de trei zile a lui Xi Jinping.
Despre ce vor discuta cei doi lideri?
Așadar, președintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit premierul maghiar Viktor Orban. Pe agenda discuțiilor sunt subiecte precum conflictul din Ucraina și proiectele de infrastructură.
Această întâlnire marchează cea de-a treia etapă a turneului european al președintelui Xi Jinping, conform informațiilor Reuters.
Xi Jinping a sosit în Budapesta miercuri seara. Ungaria reprezintă un partener important în ceea ce privește comerțul și investițiile, în contrast cu alte state din UE care își diversifică relațiile și devin mai puțin dependente de a doua cea mai mare economie mondială. Mai multe puteți citi aici.