În spatele schimbului neobișnuit de replici dintre președintele chinez Xi Jinping și premierul canadian Justin Trudeau se află ceva mult mai profund. Momentul surprins la summit-ul G20 poate fi considerat o nouă fază decisivă în relația Chinei cu Occidentul, arată o analiză recentă.
Un episod mai puțin obișnuit s-a consumat, luna trecută, la summit-ul G20. Protagoniștii lui au fost președintele chinez Xi Jinping și premierul canadian Justin Trudeau. Videoclipul în care liderul chinez asertiv, dacă nu chiar dominator, îi face morală lui Trudeau, vizibil temător, pe tema uzanțelor diplomatice, a făcut senzație pe rețelele sociale.
În înregistrarea publicată de televiziunile canadiene, un translator al lui Xi poate fi auzit spunându-i lui Trudeau că ”tot ceea ce am discutat a fost scurs către ziare și nu este adecvat. Nu este adecvat și nu se face în acest fel”, i-a reproșat Xi lui Trudeau. Acest schimb de replici poate fi considerat un nou moment decisiv în relația Chinei cu Occidentul. „Dacă există sinceritate din partea dumneavoastră”, a spus președintele chinez, „atunci vom discuta cu o atitudine de respect reciproc, altfel ar putea exista consecințe imprevizibile”, a avertizat Xi Jinping, care a plecat primul, făcându-l pe Trudeau să iasă destul de șifonat din această conversație, arată o analiză publicată de site-ul MiddleEastMonitor.
Momentul trebuie analizat prin prismă istorică
Pentru ca semnificația acestui moment să fie cu adevărat apreciată, trebuie privit prin prismă istorică. Când puterile coloniale occidentale au început procesul de exploatare serioasă a Chinei (de la începutul până la jumătatea secolului al XIX-lea) dimensiunea totală a economiei chineze era estimată la o treime din întreaga producție economică a lumii. În 1949, când naționaliștii chinezi au reușit să-și câștige independența, după sute de ani de colonialism, amestec politic și exploatare economică, PIB-ul total al Chinei reprezenta doar 4% din economia totală a lumii.
În perioada dintre Primul Război al Opiului, din 1839, și independența Chinei, adică peste o sută de ani, zeci de milioane de chinezi au pierit ca urmare a războaielor, răscoalelor și din cauza foametei. Răscoala Boxerilor a reprezentat, poate, cea mai violentă formă de rebeliune a populației chineze, îndreptată împotriva prezenței străinilor. Desfășurată între anii 1899- 1901, în ultimii ani ai dinastiei Quing, Răscoala Boxerilor a fost învinsă de o armată internațională formată din trupe japoneze, europene şi americane, care au ocupat Beijingul, la 14 august 1900.
China a revenit în centrul afacerilor globale. Vești bune pentru unii, vești groaznice pentru alții
Independența Chinei, obținută în 1949, nu a semnalat automat revenirea Chinei la măreția trecută, ca putere globală sau chiar asiatică. Procesul de reconstrucție a fost lung, costisitor și uneori chiar devastator: conflicte interne, revoluții culturale, perioade de „Mari Salturi Înainte”, dar uneori, și de mare stagnare. Șapte decenii mai târziu, China a revenit în centrul afacerilor globale. Vești bune pentru unii, vești groaznice pentru alții.
Documentul privind Strategia de Securitate Națională a SUA pentru 2022, publicat la 22 octombrie, descrie China ca fiind „singurul concurent cu intenția de a remodela ordinea internațională, și, din ce în ce mai mult, ca o putere economică, diplomatică, militară și tehnologică”. Poziția SUA nu este surprinzătoare, pentru că Occidentul continuă să-și definească relația cu Beijingul pe baza unei moșteniri coloniale, care se întinde pe sute de ani.
Pentru Occident, renașterea Chinei este problematică, nu din cauza chestiunii legate de drepturile omului, ci din cauza procentului său tot mai mare din economia globală care, în 2021, reprezenta 18,56%. Această putere economică, alături de dezvoltarea militară, înseamnă, practic, că Beijingul va putea să dicteze rezultate politice în sfera sa de influență în creștere în regiunea Pacificului și chiar în lume. A observa că Beijingul își crează propria echivalență cu dominația geopolitică a Occidentului trebuie să fie destul de neliniștitor pentru guvernele occidentale.
Atitudinea lui Xi Jinping față de Trudeau poate fi citită și în altă cheie
Pretextul privind nerespectarea drepturilor omului are foarte puțin de-a face cu atitudinea SUA-Occident față de China. Cam așa cum „drepturile omului” și „democrația” au fost motivul invadării Irakului, în 2003. Diferența dintre Irak, o țară arabă izolată și slăbită, la apogeul dominației militare americane în Orientul Mijlociu, și China de astăzi este uriașă. China reprezintă coloana vertebrală a economiei globale, iar puterea sa militară și importanța geopolitică în creștere se vor dovedi dificil de redus.
Atitudinea lui Xi Jinping față de Trudeau la summitul G20 poate fi citită și în altă cheie: este un alt episod din așa-numita „Diplomație a lupului războinic” a Chinei. Cuvintele, limbajul corpului și nuanțele subtile ale liderului chinez indică faptul că țara sa nu se consideră doar demnă de respect global, ci și ca o superputere.