Agenția Fitch Ratings a surprins pe toată lumea la începutul lunii august prin decizia de a reduce ratingul de credit al SUA de la cel mai înalt calificativ posibil, AAA, la AA+, al doilea cel mai bun rating posibil.
Potrivit unei analize realizate de compania de brokeraj pe burse internaționale XTB, este pentru prima dată în peste 10 ani când o a doua agenție de rating a decis să coboare credibilitatea datoriei americane, provocând mișcări limitate pe piață. În același timp, decizia a provocat o indignare semnificativă în rândul autorităților americane.
Președintele Joe Biden și secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, au condamnat decizia, insistând asupra stabilității economiei americane, în ciuda proiecțiilor care arată o creștere a datoriei de la peste 100% din PIB la aproape 200% până în 2050.
Într-un context economic fragil, se ridică întrebarea: ce înseamnă acest lucru pentru piețe?
Decizia Fitch a fost precedată de un avertisment anterior
În luna mai a acestui an, Fitch a emis un avertisment subliniind că dacă SUA nu vor rezolva problema plafonului de îndatorare, ratingul de credit ar putea fi revizuit. Această problemă a fost soluționată prin ridicarea limitei de îndatorare până în anul proiectat 2025.
Totuși, acest lucru nu a schimbat problemele pe care agenția Fitch le avea în atenție. Instituția a subliniat deteriorarea standardelor de management din SUA în ultimii 20 de ani, potențiale probleme fiscale în următorii trei ani și o creștere masivă a costurilor cu dobânzile în ultimii ani. În 2020, după prima lovitură dată de pandemie, costul anualizat al dobânzilor la datoria americană era puțin peste 500 de miliarde de dolari. În prezent, datoria se ridică la circa 1.000 de miliarde de dolari, aproape de două ori mai mult.
Istoria se repetă într-un context diferit
În 2011, agenția S&P Global Ratings a decis să reducă ratingul SUA și de atunci nu l-a mai ajustat în creștere. Aceasta a fost un fel de piatră de hotar. Dintr-o dată, Statele Unite nu mai erau percepute ca un stat lipsit de riscuri. Financial Times a scris atunci că decizia S&P a evidențiat slăbirea poziției financiare a celei mai puternice țări din lume. Piața a reacționat cu un cutremur pe piața
bursieră.
Este important de avut în vedere totuși contextul de la acea vreme – în special problemele fiscale ale Europei și temerile legate de o potențială destrămare a Zonei Euro. Cu toate acestea, piața datoriilor a ignorat în mare parte acest avertisment, iar prețurile obligațiunilor chiar au câștigat. Acest lucru a fost asociat cu intrările de capital în active de refugiu și, în ciuda retrogradării ratingului de credit, datoria SUA fiind încă considerată una dintre cele mai sigure din lume. Aurul a beneficiat foarte mult, prețurile sale atingând niveluri record în acel moment.
Analiștii XTB subliniază că starea economiei era diferită la acel moment. Ratele dobânzilor erau încă la zero, iar Fed se afla între un program de achiziție de active (QE) și altul. În plus, criza europeană a datoriilor era în curs de desfășurare, ceea ce a avut un impact pozitiv asupra activelor americane. Astfel, în cele din urmă, indicele S&P 500 din SUA a câștigat aproximativ 20% în decurs de 12 luni de la decizia S&P.
„Piața reacționează întotdeauna violent prima dată. Atunci când ceva se întâmplă a doua, a treia sau a patra oară, reacția pieței nu mai este la fel de violentă. În plus, situația din 2011 a arătat că, în SUA, costul contractării de noi datorii nu a crescut în mod esențial, iar o reacție mai semnificativă a avut loc pe piețele bursiere, valutare sau de mărfuri”, se precizează în analiza XTB.
Au contat reducerile de rating din alte țări?
Există unele economii care nu au avut niciodată o scădere în ratingul AAA, printre care Australia, Suedia sau Germania. Pe de altă parte, în istoria recentă au existat modificări negative ale ratingului anumitor țări, cauzate de diverși factori. În cazul Canadei, de exemplu, a existat o creștere semnificativă a cheltuielilor și, prin urmare, a datoriei în timpul pandemiei. În ceea ce privește Regatul Unit, aceasta a fost legată de referendumul pentru Brexit.
„Se pare că, în câteva zeci de ședințe de după retrogradarea ratingului, nu s-a observat un impact negativ. Foarte des, aceste obligațiuni au câștigat. Desigur, nu vrem să spunem că o retrogradare a ratingului este pozitivă pentru emitent. Cu toate acestea, astfel de decizii reflectă adesea doar schimbări graduale și au fost tratate de investitori ca un fel de confirmare, mai degrabă decât ca o nouă informație șocantă ”, se arată în analiza XTB.
Va avea loc o ieșire de capital din titlurile de datorie din SUA?
Merită menționat faptul că politica de investiții a unor fonduri arată că banii pot fi investiți doar în cele mai sigure datorii cu rating AAA. De obicei, în calitate de comitete de investiții, acestea acordă atenție ratingului predominant, iar din această perspectivă, s-ar putea părea că decizia Fitch este esențială, deoarece ratingul predominant pentru SUA nu este AAA, ci AA+.
Piața actuală a datoriei SUA se măsoară la un volum aproape cinci ori mai mare decât piața totală a tuturor celorlalți emitenți guvernamentali cu un rating AAA din partea tuturor agențiilor. Dacă ne concentrăm asupra țărilor cu un ratin predominant AAA, piața datoriilor SUA este aproape de patru ori mai mare. Prin urmare, o întrebare importantă se ridică: unde s-ar duce banii din titlurile de datorie americane dacă managerii ar vrea să-i mute în mod mecanic? Deși este posibil ca datoria SUA să nu beneficieze de un statut special pentru anumite instituții, de multe ori este mai practic să ajusteze prevederile decât să se retragă complet din piața obligațiunilor SUA. În acest context, este de remarcat că obligațiunile guvernamentale care au menținut un rating AAA pot fi de un interes deosebit pentru investitori, având în vedere că numărul lor este în scădere.
Potrivit analiștilor XTB, este posibil ca decizia Fitch să nu declanșeze în prezent mișcări mari de piață. Chiar și cele din prezent sunt rezultatul momentului surprinzător în care a apărut, nu al raționamentului din spatele ei. Cu toate acestea, este un fel de semn al neacceptării a politicii economice americane.
„Finanțarea deficitului nu va deveni imediat o problemă pentru Washington. Dolarul nu-și va pierde statutul de monedă de rezervă în urma deciziei Fitch, cel puțin nu pentru mulți ani. Această decizie trebuie privită ca un avertisment că hegemonia financiară a SUA va scădea dacă nu vor fi făcute schimbări. Acest lucru ar putea fi valabil chiar și în cazul unei politici economice solide în fața concurenței tot mai mari din partea Asiei. Pe de altă parte, Fitch semnalează riscuri care ar putea accelera trecerea ștafetei de lider”, transmit analiștii XTB.