„Un motiv important a fost reducerea creditării de către băncile mici, iar distribuția pe categorii a fost destul de largă: inclusiv creditul imobiliar, auto, industrial. Această evaluare trebuie pusă, totuși, în contextul mai larg al perturbărilor aduse de evenimentele din martie pentru bănci precum Silicon Valley Bank sau Signature Bank”, explică Claudiu Cazacu.

Depozitele bancare în SUA au scăzut, la rândul lor, cu 64,7 miliarde de dolari în ultima săptămână, continuând trendul care durează de aproape două luni și jumătate. O parte a banilor din depozite a mers către piața monetară, în căutarea unor plasamente mai atractive, sub presiunea inflației în creștere.

Cu resurse mai reduse, tocmai segmentul băncilor regionale și de mici dimensiuni, atins de evenimentele recente, se află în poziția de a restrânge finanțarea economiei, în timp ce sectorul imobiliar comercial și de birouri ar avea nevoie de sprijin suplimentar.

„În noua lume, cu apetit diminuat față de cumpărăturile fizice sau deplasarea zilnică spre birou, până în 2025 va exista un necesar de refinanțare de 1,5 trilioane de dolari în SUA. Acesta este un volum ridicat, dificil de acoperit în condițiile presiunilor din sectorul bancar și al dobânzilor sensibil mai sus față de anii anteriori. Morgan Stanley estimează o scădere de până la 40% a prețurilor în sectorul imobiliar pe segmentele comercial și office”, mai arată analistul XTB România.

Se adună indicatorii economici negativi

Semne precum încetinirea pieței de calculatoare, în primul trimestru al acestui an față de cel anterior, se adaugă sentimentului general mai rezervat. Astfel, acest segment s-a contractat în perioada analizată cu aproape 30%, Apple fiind în topul scăderii generale, cu 40,5%.

Șocul din martie, atât în privința unor bănci din SUA, cât și a mariajului impus de autorități între două bănci elvețiene, a propulsat masiv interesul pentru active de refugiu precum aurul, care a spart pragul de 2.000 de dolari/uncie, și titlurile de stat americane.

Astfel, piața de obligațiuni suverane și cea de acțiuni au oferit mesaje opuse în privința riscului de recesiune. Scăderea dobânzilor pentru titlurile de stat s-a petrecut, în special, în perioada de tensiune a lunii martie. Tot atunci, indicatorul de volatilitate pentru piața de obligațiuni a înregistrat un salt important în raport cu indicele volatilității pentru S&P500, iar instabilitatea rămâne mai ridicată decât media istorică pentru volatilitatea din piața bursieră a SUA.

În timp ce piața de titluri de stat anticipează recesiune, bursa privește cu un optimism relativ viitorul. Indicii au variat, în ultimele 6 luni, într-un interval de aproximativ 5% față de pragul de 4.000 de puncte al S&P500, dar cu un avans de 7,5% de la începutul anului. Totodată, dobânzile ar urma să scadă chiar din iulie, cu 0,25 puncte, ajungând la finele anului la 4,25-4,5% de la 4,75-5% în prezent, potrivit CME FedWatch.

Sezonul raportărilor, decisiv pentru investitori

Volumul de credite oferit de FHLB (Federal Home Loan Bank) a scăzut la 37 de miliarde de dolari, de la 304 miliarde de dolari cu două săptămâni în urmă. Instituția oferă condiții avantajoase de împrumut atunci când alte opțiuni de finanțare nu sunt disponibile. O mai restrânsă utilizare a facilității – așa cum poate fi observată din cifre – sugerează că situația este încă stabilă. Mai puține credite oferite de FHLB pot semnala abilitatea de a obține încă finanțare pe canale uzuale.

Din perspectivă macro, FMI a revizuit estimarea de creștere a PIB-ului american la 1,6%, cu 0,5 puncte sub versiunea anterioară. Totodată, a atenționat asupra efectului de reducere a creditării bancare cu 1%, ca urmare a scăderii capitalizării unor bănci mici și regionale, care ar putea șterge 0,44 puncte din avansul PIB.

După Paștele catolic, sesiunea de luni pe bursa americană a venit inițial cu scăderi, din cauza preocupărilor crescute pentru recesiune și a tensiunilor din Taiwan. După acest debut pesimist a urmat o secvență de recuperare, care a dus spre final la un avans de 0,1% al S&P500.

Marți, indicele a înregistrat o scădere nesemnificativă, de 0,004%, Dow Jones a crescut cu 0,29%, iar Nasdaq a pierdut 0,43%. Tehnologia a tras mai puternic în jos indicele Nasdaq, unde are o amprentă mai largă. Cu toate acestea, și S&P500 a fost atins: ar fi înregistrat un avans de câteva zecimi de procent, fără scăderi precum cele de peste 2% pentru Microsoft și Amazon.

„Bursa americană este prinsă într-un interval de fluctuație de aproximativ 10% de mai multe luni, iar catalizatorul pentru abandonarea acestuia nu se întrevede deocamdată. Pe termen scurt, datele de inflație de miercuri, 12 aprilie, vor avea un efect important, în condițiile în care se așteaptă o scădere a CPI la 5,1% anualizat, de la 6% anterior”, subliniază Claudiu Cazacu.

Totuși, în săptămânile următoare, sezonul raportărilor – unde atenția va fi mai ales la titluri precum Tesla, Nvidia, Amazon, Microsoft, care au înregistrat reveniri ample de la minimele anului trecut – va fi decisiv pentru investitori. Pe un orizont mai larg, dinamica dobânzilor și riscul de recesiune semnalizat de piața de titluri de stat sunt elementele esențiale de avut în vedere.