"Yahoo trimite notificări prin email celorlalte conturi de utilizatori afectate", se arată într-un comunicat al grupului, aflat acum în proprietatea operatorului telecom american Verizon.
În comunicat se precizează faptul că hackerii nu au furat nici parole, nici date bancare și nici informații legate de mijloace de plată la are au recurs proprietarii de conturi.
După anchetele desfășurate de experții independenți după integrarea Yahoo! În Verizon s-a descoperit că amploarea atacului cibernetic a fost mult mai importantă decât ce fusese dezvăluit până aici, indică Yahoo, redenumit Oath.
"Compania continuă să lucreze strâns cu forţele de ordine", continuă sursa citată, asigurând de luarea "tuturor măsurilor necesare" pentru garantarea securităţii utilizatorilor.
Yahoo! a precizat pe 14 decembrie 2016 că a fost victima unui gigantic act de piraterie, în august 2013. Acest atac cibernetic a afectat iniţial un miliard de conturi de utilizatori, ceea ce-l făcea cel mai important din istorie.
La acel moment, grupul asigura că actul de piraterie nu a implicat numere de carduri bancare sau de securitate socială, dar s-a găsit sub focul criticilor pentru că aceste dezvăluiri au survenit unui atac precedent care a afectat 500 de milioane de conturi.