Yahoo!, compania care deţine cel mai mare portal web din SUA va concedia 600 de angajaţi, aproximativ 4% din totalul personalului, scrie Bloomberg.
“Modificările de personal care au loc în prezent fac parte dintr-o strategie care are ca scop creşterea veniturilor şi livrarea de produse diferenţiate pe piaţă”, se arată într-un comnunicat al companiei.
“Vom continua să facem angajări la nivel global pentru a sprijini priorităţile cheie ale companiei”, se mai arată în comunicat .
Carol Bartz, CEO Yahoo! din luna ianuarie a anului 2009, a concediat în al doilea trimestru al anului trecut 700 de angajaţi, circa 5% din totalul personalului companiei la acea dată. Yahoo! avea în trimestrul trei al acestui an 14.100 de angajaţi.
Cel mai important concurent pentru Yahoo!, în prezent, este Facebook care a depăşit Yahoo! la capitolul publicitate online încă de anul trecut.
SURSA: Bloomberg