Gigantul Yahoo a anunţat că va renunţa la încă 600 – 700 de angajaţi, sau 5% din forţa de muncă totală, ca urmare a diminuării profitului net în primele trei luni ale anului.
Astfel, câştigurile nete ale companiei au scăzut cu 78% în primul trimestru al anului, până la 118 milioane de dolari, de la 537 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut.
Veniturile Yahoo au scăzut, de asemenea, cu 13%, la 1,6 miliarde de dolari, din cauza diminuării vânzărilor de publicitate online. Cu toate acestea, CEO-ul companiei, Carol Bartz, s-a arătat încrezătoare în ceea ce priveşte poziţionarea companiei o dată cu revenirea pieţei de publicitate online.
Pentru al doilea trimestru al anului, Yahoo mizează pe venituri de 1,4 – 1,6 miliarde de dolari şi pe un câştig din operaţiuni de 80 – 90 milioane de dolari.
Noua rundă de disponibilizări este a treia impusă de conducere Yahoo în mai puţin de un an. Compania, care se află în dificultate de aproape doi ani, a concediat la începutul lui 2008 1.000 de angajaţi, pentru ca în al patrulea trimestru să renunţe la alţi 1.400 de salariaţi. Yahoo a încheiat anul 2008 cu 13.600 de angajaţi.
Sursa: USA Today