Această sumă cuprinde patru miliarde de dolari ca promisiuni de ajutor anunţate la reuniunea clubului ”Prietenii Yemenului”, ce a avut loc la sfârşitul lunii mai la Riad, din care 3,25 miliarde de dolari din partea Arabiei Saudite.
”Cifra totală a promisiunilor de ajutor este de 6,396 miliarde de dolari, pentru finanţare pe termen scurt şi în parte pe termen lung”, a declarat dna Inger Andersen, vicepreşedinte al BM pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
Yemenul, aflat în prag de colaps economic, a făcut apel la donatori marţi, în deschiderea reuniunii, să i se acorde un ajutor de aproape 12 miliarde de dolari pentru a putea să treacă printr-o tranziţie dificilă.
Ţara este epuizată după un an de contestare care a dus la plecarea de la putere a preşedintelui Ali Abdallah Saleh şi la alegerea lui Abd Rabbo Mansour Hadi, pentru o perioadă de tranziţie de doi ani, care se va încheia cu desfăşurarea de alegeri generale la jumătatea lui 2014.
În mai a.c., şapte organizaţii de ajutor internaţionale au avertizat că ţara este în pragul unei ”crize alimentare catastrofale” şi că cel puţin 10 milioane de persoane, respectiv circa 44% din populaţie, nu se pot alimenta suficient.”
Sursa: Agerpres