Atunci, cutremurul de 8,9 grade pe scara Richter a declanşat un tsunami. Valuri de zece metri au lovit coasta de est a Japoniei, distrugând totul în calea lor: case, maşini şi mii de vieţi. Catastrofa naturală a provocat un accident la centrala nucleară Fukushima, care a provocat consecinţe ireversibile şi a devenit al doilea cel mai mare dezastru nuclear după cel de la Cernobîl. Japonia era în doliu, dar yenul creştea: întreprinzătorii şi cetăţenii inteligenţi ai ţării aveau păstrate economiile în străinătate şi şi-au asigurat averile şi afacerile. Astfel, veniturile din străinătate, care au venit  în Ţara Soarelui Răsare în urma ştirilor despre catastrofă, au ajutat yenul să rămână pe linia de plutire după valurile de tsunami devastatoare. O parte dintre companiile japoneze au decis să își repatrieze capitalul acumulat în străinatate pentru a reface facilitățile de producție de acasă afectate de cutremur și tsunami. Yenul a fost preferat de către piețe în ciuda dezastrului natural și a efectelor acestuia pentru economia japoneză.

Japonezii preferă să-şi păstreze moneda redusă în raport cu euro şi dolar. Banca Japoniei încearcă prin toate mijloacele să prevină volatilitatea excesivă a yenului în piaţă şi recurge la intervenţii valutare care pot reduce rata yenului faţă de dolarul american.

Yenul a fost introdus în Japonia în 1870. Înainte de apariţia lui, japonezii trăiau cu sistemul monetar cel mai complex din perioada Edo (1615-1867), folosind de obicei aur, argint, cupru şi bani de hârtie ai guvernului central. Yenul a prins viaţa imediat după Revoluţia Meiji şi a fost fabricat din aur. O monedă era egală cu 1,5 grame de metal preţios şi avea formă rotundă, aşa cum spune şi numele său (yen înseamnă rotund în japoneză).

În secolul XX, yenul s-a confruntat cu câteva obstacole serioase. După 1932, Japonia a fost cuprinsă o criză economică ce a "înghiţit" tânăra monedă japoneză, transformand-o dintr-o monedă rotundă de aur într-o hârtie ieftină. În 1933, Japonia a abandonat etalonul aur (etalonul aur însemna că fiecare monedă naţională nu era decât un nume pentru o anumită cantitate precisă de aur). Şase ani mai târziu, moneda naţională a Japoniei se reorientase complet către dolarul american, iar când părea că nimic rău nu s-ar mai putea întâmpla, a izbucnit războiul mondial.

În perioada 1940 – 1945 yenul şi-a pierdut rapid din valoare şi era, literalmente, în pragul morţii. La vremea respectivă, pentru un dolar american se plătea între 50şi 900 de yeni, în funcţie de provincie, potrivit Pravda. În 1953, însă, i-a fost atribuit statutul de monedă internaţională. Yenul a crescut şi a condus la o creştere bruscă a preţului mărfurilor pe piaţa locală. Preţurile de pe piaţa mondială a schimburilor de bunuri din Japonia au devenit exorbitante, iar produsele lor nu mai erau accesibile.

Valoarea yenului a început să crească de la sfârşitul secolului, iar din 2002 economia japoneză a fost în creştere.

În 2011, în ciuda catastrofei din martie, a intervenţiilor Băncii Centrale şi a deficitului imens, de circa 200% din PIB, valuta anului a fost yenul japonez, piaţa japoneză fiind privită drept una mai puţin riscantă decât cea americană sau europeană, ca urmare a acţiunilor de finanţare internă a datoriilor şi repatrierii capitalului după dezastrul natural, crescând astfel cererea pentru yeni.

Yenul japonez s-a apreciat cu 8,34% între 3 ianuarie şi 31 decembrie. Deși în prima parte a anului trecut moneda japoneză a pierdut puternic teren în fața celei Europene, în cea de-a doua jumătate a anului întărirea yenului a fost extrem de puternică, respectiv de 17,32%, astfel încât nu numai că moneda a recuperat intervalul pierdut inițial, dar a sfârșit anul "pe prima poziție de pe podium".