Noul serviciu lansat de YouTube poartă numele de Shorts, funcţionează la fel ca TikTok şi oferă aceleaşi facilităţi ca produsul chinezesc.
Astfel, potrivit ultimelor informații apărute în media, Shorts va găzdui clipuri de 15 secunde sau mai scurte, pe care utilizatorii, la fel ca la TikTok, le pot prelucra în mai multe feluri înainte de a le publica în cadrul reţelei, informează news.ro.
În ceea ce privește funcţiile de modificare, acestea permit utilizatorilor să grupeze mai multe filmări într-una singură, să modifice viteza de redare şi să aplice diverse efecte şi elemente grafice.
Pentru partea sonoră, YouTube va profita de bogata sa librărie de melodii şi va pune la dispoziţia utilizatorilor un mare număr de cântece, care pot fi folosite drept coloană sonoră. Această librărie va deveni şi mai cuprinzătoare în timp, promit cei de la YouTube.
Nu există nicio diferență
Un alt lucru pe care utilizatorii trebuie să îl știe este că noul produs nu se diferenţiază fundamental nici de TikTok şi nici de Reels, clona pe care Instagram a lansat-o deja. Se regăsesc în Shorts acelaşi set de facilităţi şi instrumente, ceea ce înseamnă şi că utilizatorii se vor adapta rapid la noul produs.
Shorts este lansat acum, în variantă beta, doar în India. Alegerea ţării nu a fost întâmplătoare. Dincolo de faptul că India este o piaţă foarte mare, care va a ajuta testarea produsului, în India s-a făcut loc pe nişa reţelelor sociale de short-form video după blocarea TikTok, blocare de care atât Facebook, cât şi Google încearcă să profite.
Din păcate pentru unii utilizatori de smartphone, noua reţea se va regăsi în versiunea de Android a YouTube, unde va fi marcată special, pentru a fi mai vizibilă şi a încuraja utilizatorii să o folosească, iar ulterior, aceasta urmează să ajungă şi pe iOS.