Oficialităţile turce au ridicat interdicţia asupra paginii de Internet YouTube, după ce în urmă cu doi ani guvernul de la Ankara a blocat accesul la site din cauza unor clipuri batjocoritoare la adresa lui Mustafa Kemal Ataturk, părintele spiritual al Turciei moderne.
Youtube poate fi accesat din nou de turci, după ce clipurile care îl insultau pe Mustafa Kemal Ataturk au fost scoase de pe site.
“Am fost înştiintaţi că utilizatorii din Turcia pot accesa site-ul. Precizam că o terţă parte, nu YouTube, a scos de pe site acele clipuri care au dus la blocarea accesului la site în această ţară. Cercetăm dacă această acţiune este în concordanţă cu politica noastră de copyright”, se arată într-un comunicat YouTube.
După ştergerea clipurilor, procurorul general al Turciei a decis să ridice interdicţia impusă în luna mai a anului 2008.
Turcia a luat mai multe măsuri în ceea ce priveşte Internetul şi deşi iniţial s-a dorit doar blocarea site-urilor pornografice, în prezent sunt blocate peste 5.000 de site-uri, conform unui raport la OSCE (Organisation for Security and Cooperation in Europe).
SURSA: Mashable