YouTube Red va fi lansat în peste 100 de ţări

Reprezentanţii Google au anunţat că serviciul YouTube Red va putea fi accesat în peste 100 de ţări, conform News.ro.

Şeful YouTube, Susan Wojcicki, a declarat în cadrul conferinţei Code Media, care are loc zilele acestea în Huntington Beach, California, că serviciul contra cost YouTube Red va fi disponibil în peste 100 de ţări.

Afirmaţia vine să elucideze viitorul serviciului pe bază de abonament lansat în octombrie 2015, a cărui dezvoltare şi extindere au fost extrem de limitate până acum, lăsând impresia că Google ar putea renunţa la el sau îl va reorganiza sub altă formă.

YouTube Red este urmaşul serviciului Music Key, lansat în 2014 ca o formă de unificare a conţinutului muzical disponibil în cadrul Play Music şi a clipurilor muzicale de pe YouTube.

Red include, pe lângă muzică, conţinut video original al unor creatori mai mult sau mai puţin profesionişti şi controversaţi, dar care se bucură de o audienţă de ordinul milioanelor de utilizatori. Pentru 10 dolari lună, abonaţilor nu le sunt afişate reclame.

Până acum, disponibilitatea YouTube Red a fost limitată la 5 ţări: Australia, Corea, Mexic, Nouă Zeelandă şi Statele Unite.

Florin Pravai, Agency Head Google România, a precizat că România va face parte din primul val de extindere a disponibilităţii, ceea ce înseamnă că ţara noastră se va regăsi printre cele 100 anunţate de şeful YouTube.