Zaoralek (Cehia): Libertatea de circulaţie poate duce la dezintegrarea UE

Libertatea de circulaţie poate împinge Uniunea Europeană spre dezintegrare dacă nu este ţinută sub control, a declarat ministrul ceh de externe Lubomir Zaoralek, transmite Reuters.

Şeful diplomaţiei din Cehia a respins totodată, într-un interviu acordat ziarului Hospodarske Noviny, apelurile venite de la Bruxelles ca toate cele 28 de state membre ale UE să accepte o parte din cei peste 1 milion de imigranţi veniţi în blocul comunitar în ultimii ani, mulţi dintre ei goniţi de conflictele şi sărăcia din Orientul Mijlociu. 

"Spunem că trebuie să respectăm libertatea de circulaţie şi alte lucruri, pentru care suntem gata să ne lăsăm crucificaţi, figurat vorbind, dar rezultatul ar putea fi ca tocmai din cauza acestor principii uniunea să se destrame", a remarcat ministrul de externe ceh. 

Imigraţia, inclusiv venirea în Marea Britanie a unui număr masiv de cetăţeni ai UE din ţările mai sărace din est, a reprezentat unul din subiectele proeminente ale campaniei pentru referendumul privind ieşirea Regatului Unit din Uniune, finalizat în favoarea "Brexitului", aminteşte Reuters. 

"Când vin din est două milioane de oameni să-ţi ia locurile de muncă, alocaţiile şi altele, poţi să încerci şi de o mie de ori să-ţi convingi concetăţenii să accepte. Nu vor accepta pur şi simplu pentru că ai mers prea departe şi nu le-ai spus adevărul", a explicat şeful diplomaţiei de la Praga. 

Acesta a mai avertizat în context că este "tragic că după Brexit nu am învăţat încă nimic". "Pentru început, ar fi suficient să realizăm unde am greşit şi să nu repetăm", a spus Lubomir Zaoralek.

AGERPRES