Zăpada a paralizat unele zone din România. Se anunță ger și viscol
Zăpada a paralizat Capitala! Potrivit declarațiilor directorului ANM, Elena Mateescu, în urma unor zile cu temperaturi relativ ridicate, se preconizează o răcire accentuată a vremii în întreaga țară.
„Vorbim de maxime care nu vor mai depăși 5-6 grade Celsius, în timp ce în sudul și sud-estul țării vor mai fi posibile valori apropiate de 13, 14 grade, inclusiv o maximă de 13 grade”, a declarat Mateescu pentru Observator News.
În București, se prognozează tranziția de la ploi la lapoviță și ninsoare, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică se anunță temperaturi scăzute, coborând spre -9, -10 grade Celsius. Precipitațiile sub formă de zăpadă vor continua neîntrerupt, generând un strat de aproximativ 10 cm. Maximele vor atinge 2 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la -8 grade Celsius în zonele periferice.
Temperaturi de -15 grade
În regiunile Dobrogea și Bărăgan, se preconizează temperaturi deosebit de scăzute, împreună cu condiții de viscol și ninsoare, acompaniate de vânturi ce pot atinge viteze de până la 50 km/h. Valorile maxime ale temperaturilor vor oscila între -3 și 5 grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa în intervalul de -15 grade în depresiuni și -2 grade pe litoral.
Starea vremii în zonele montane: În regiunile montane, în special în Carpații Orientali și Meridionali, se așteaptă ninsori abundente, însoțite de vânturi puternice cu rafale ce pot depăși 70 km/h. Temperaturile scăzute și viscolul vor fi resimțite și în Carpații Meridionali și de Curbură, cu precipitații sub formă de zăpadă în prima parte a zilei. Spre după-amiază, se anticipă că cerul va deveni senin.
Trafic blocat în Capitală. Trenurile au întârzieri
Ninge în Capitală, iar zăpada a blocat traficul. Operatorii de salubritate au acționat cu prioritate pentru curățarea arterelor principale, a podurilor și pasajelor, iar intervenția lor va continua și pe parcursul zilei. Polițiștii locali au identificat șapte persoane fără adăpost, care au fost preluate de pe străzi.
„Din cauza dâmburilor de zăpadă formate pe mai multe artere ale Capitalei, vehiculele STB înregistrează blocîri si stationari. Au fost dirijate mijloace de interventie pentru reluarea circulatiei in cel mai scurt timp”, a transmis, sâmbătă, STB, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, fostă Twitter.
„În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate 7 persoane fără adăpost, acestea refuzând instituţionalizarea într-un centru social, motiv pentru care locaţiile acestora au fost transmise lucrătorilor din cadrul D.G.A.S.M.B., în vederea monitorizării”, a mai transmis sursa citată.
Polițiștii locali din București au efectuat verificări pentru a evalua modul în care operatorii de salubritate își îndeplinesc responsabilitățile referitoare la deszăpezirea municipiului București și pentru a identifica zonele în care există riscul formării poleiului.
„În urma activităţilor desfăşurate şi a monitorizării video, s-a constatat faptul că operatorii de salubritate au verificat străzile din Urgenţa 1 şi 2, cu precădere în zona podurilor, pantelor, rampelor, pasajelor şi au acţionat prin pluguire şi împrăştiere de material antiderapant, acolo unde au fost solicitaţi să intervină. Totodată, în urma monitorizării video, a informaţiilor furnizate din teren de către poliţiştii locali din cadrul D.G.P.L.C.M.B., B.P.R. şi poliţiile locale de sector, urmare a avertizării meteo de lapoviţă şi ninsori, au fost transmise către Apa Nova 7 locaţii (b-dul Aerogării/str. Biharia, b-dul Aerogării/b-dul Ficusului, b-dul Timişoara/str. Braşov, pod Grant – breteaua către Crângaşi, pod Ciurel, şos. Virtuţii, b-dul Ghncea nr. 32), unde a fost semnalată prezenţa acumulărilor de apă în carosabil şi s-a intervenit pentru degajare”, a transmis Poliţia Locală Bucureşti.
Trenurile circulă în condiții de iarnă
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, sâmbătă, circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, cu precădere pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași, Galați, Craiova, Constanța, București și Brașov, din cauza vântului puternic, ninsorii, viscolului și temperaturilor scăzute.
Potrivit CFR, pe raza SRCF Iaşi, din cauza ninsorii şi a viscolului, pe distanţa Leşu Ilvei – Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei – Coşna se circulă cu restricţie de viteză de 50 km/h.
Pe raza SRCF Craiova, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (vânt puternic), pe distanţa Drăgăneşti – Fărcaşele (ambele fire de circulaţie) se circulă cu restricţie de viteză de 30 km/h.
De asemenea, compania anunţă că, pe raza SRCF Braşov, pe distanţa Dârste – Timişul de Sus – Predeal, fir II este întreruptă tensiunea în linia de contact.
”Se intrevine pentru remediere cu drezina pantograf, circulaţia trenurilor realizându-se pe fir I, cu repercursiuni minime. Personalul CFR SA este activat şi intervine operativ în zonele unde se înregistrează probleme şi menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi va transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor”, a precizat CFR.