Pentru prima oară în istoria recentă, evoluţia economiei va câştiga alegerile. Atenţie, am spus câştiga, pentru că în 2004, deşi evoluţia economiei fusese una bună, PSD-ul lui Adrian Năstase a pierdut. Ce s-a schimbat în opt ani?
În primul rând ne-am schimbat noi şi dorinţele noastre. Marile deziderate naţionale, asumate la vremea lor de întreg eşichierul politic, sunt istorie.
Aderările, europenizarea şi restul obiectivelor, nu că s-au îndeplinit în totalitate, dar şi-au pierdut din consistenţă. Avem acum experienţa Europei, avem legislaţie, mentalitate, reguli europene. Ştim cu ce se mănâncă Nato şi ne putem spune părerea la Bruxelles. Ca orice alt ideal secular, atractivitatea şi odată cu asta valoarea electorală a unui discurs de tipul celui din ultimii ani sunt nule.
Criza financiară a fost un duş rece pentru români. Se presupunea că galopul economic dintre 2004 şi 2007 se datorează exclusiv perspectivei europene.
Creşteau veniturile reale, românii îşi luau maşini noi pe rupte, se făceau averi din pârloagă şi din betoane. Dar a venit criza financiară globală şi, mai important, actuala criză a datoriilor suverane. S-a dovedit că integrarea europeană mai are un tăiş, contagiunea. Nu te mai poţi baza exclusiv pe trend, pe ceilalţi. Trebuie să gândeşti cu mintea proprie, în interesul propriu. Reacţionând exacerbat la criza iniţială, guvernul României şi-a creat o oportunitate rară, pentru că poate răspunde la cerinţele alegătorilor.
Ce vreau să spun este că PDL are acum un argument puternic, “am făcut ce trebuia”, adresat unui public de data asta mult mai interesat de economie, de buzunarul propriu. Alegătorul român nu este mai savant, ci este mai conştient de nevoile sale directe, adică venituri mai mari şi mai stabile. PDL se poate afla în plăcuta poziţie de a oferi certitudini, în contrapartidă la USL care n-are cum, din motive obiective, să ofere altceva decât promisiuni. Şi atunci când rezultatele politicii economice din ultimii ani se vor vedea pe fluturaşul de salariu, puteţi calcula direct creşterea opţiunilor de vot după formula un procent de majorare salarii/pensii egal cu minim 0,5% în plus la vot.
Un argument suplimentar îl reprezintă şi capacitatea financiară a guvernului Boc V. Alături de punctul de pensie, alegerile sunt câştigate în România de primari, de capacitatea organizaţională a acestora. Primarii la rândul lor trebuie să câştige mai întâi  propriile lor mandate, ca să poată face ceva pentru partid. În România, niciun primar nu-şi poate recâştiga fotoliul fără investiţii masive, de la subvenţii de căldură şi până la drumuri şi panseluţe. Un alt atu pentru PDL, ale cărui efecte încă nu se văd. USL, ai cărei şefi n-au mai fost de multişor la butoane, nu prea au cum să-şi convingă nici primarii proprii. 
Iarăşi, e o chestie economică. Dacă nu aplica măsurile de austeritate în ultimii doi ani, guvernul n-ar fi avut ce să pună pe masa primarilor în perioada următoare. Revenind la cum vor evolua lucrurile, se pot face calcule cu pixul în mână. Minim 10%  ar putea câştiga PDL după ce va mări salariile şi pensiile (eu cred, în ciuda celor spuse de preşedinte, că salariile vor fi majorate în următoarele luni).
Dacă joacă dur, PDL ar putea racola o sumedenie de primari ai opoziţiei, aflaţi în acest moment în situaţia de a nu avea ce să le promită propriilor alegători. Cel puţin alţi 10% se pot obţine dintr-o strategie administrativă (poate nu foarte etică, dar extrem de eficientă). Vorbim de un fel de “decontare” în faţa poporului pentru măsurile de austeritate dureroase pe care le-a îndurat, un fel de paradox: măsurile care au dus la pierderea încrederii votanţilor, sunt aceleaşi care oferă o şansă de a o recâştiga.
Deocamdată, rănile reformei încă sângerează. PDL a pierdut alegerile din colegiul maramureşean deşi avea primari în localităţile cheie. Ultimele analize arată că desfiinţarea unor unităţi spitaliceşti şi a unei judecătorii (parte a măsurilor de acoperire a găurilor bugetare) din zonă a fost nemulţumirea principală a alegătorilor.
Ca să vă faceţi o posibilă imagine a evoluţiei de anul viitor, adăugaţi aceşti 20% procentelor pe care credeţi dumneavoastră că le are în acest moment PDL şi apoi tăiaţi minim 5%. Această ultimă cifră o reprezintă costul electoral de reformă pe care nici toate pomenile electorale din lume nu-l vor putea compensa în totalitate.