Mii de zboruri din Europa au fost anulate sau au fost întârziate. Cetățenii români și-au început prost vacanța de vară, fiind batjocoriți pe aeroporturile internaționale. Ce s-a întâmplat mai exact?
Concediu de coșmar pentru români! Zboruri anulate și servicii proaste pe aeroporturile europene
Zboruri anulate și servicii proaste pe aeroporturile europene. În Europa, mii de zboruri au fost anulate sau întârziate. La Bruxelles, Belgia, de exemplu, zeci de români au dormit două nopți într-un aeroport. Alți români au plecat din Insula Creta după ce avionul lor a întârziat 16 ore. De vină au fost condițiile meteo nefavorabile și numărul mare de avioane care trebuie să decoleze ori să aterizeze.
„Suntem în jur de 60. Li s-a spus și lor același lucru, că pilotul este bolnav. Nu au făcut nimic pentru asta. Cu multe rugăminți și scandaluri, plânsete, cei mici plângeau, au reușit să ne transfere către un hotel”, a spus o româncă celor de la ProTV.
„La 10 jumătate ne-au anunțat că aeroportul se închide și practic am fost aruncați afară din terminal. Am încercat să dormim pe jos, pe niște cutii de plastic. Ne-au ținut ca niște animale”, a zis alt român.
„Ne-au dat ore greșite și după care avionul a plecat și l-am prins făcând slalom, și fugă continuă. Cât am suferit în două zile, de miercuri până vineri, e mult”, a adăugat o româncă.
Probleme mari pentru companiile aeriene
În unele cazuri, s-au vândut mai multe bilete decât locuri în avion. De aceea, organizațiile pentru drepturile pasagerilor recomandă turiștilor să își facă check-in-ul online cât mai repede ca să nu riște să rămână fără loc.
Companiile aeriene cu cele mai mari probleme sunt: Wizz Air, Tarom și Ryan Air.
Wizz Air a informat turiștii că cauza principală a perturbărilor zborurilor este activitatea meteorologică anormală, care rămâne intensă în întreaga Europă. Aceste fenomene atipice au afectat capacitatea autorităților de a gestiona volumele de trafic la nivelul întregii industrii, ducând la întârzieri și anulări majore.
Potrivit unui pilot european, problemele respective au apărut și pentru că traficul aerian este aglomerat în perioada verii, căci oamenii vor să-și petreacă vacanțele în străinătate.
„Să ne imaginăm, pentru ca oamenii de acasă să înțeleagă mai bine. Uneori mergem cu mașina de acasă, la muncă, să zicem că marți e mai puțin trafic, iar vineri, toată lumea vrea să ajungă acasă mai devreme, pentru weekend, așa că va fi mai mult trafic.
Noi zburăm să zicem, pe niște autostrăzi în spațiul aerian. Vara este o perioadă foarte aglomerată, toată lumea vrea să plece în vacanțe, traficul aerian crește peste tot, așa că îți va lua mai mult timp să ajungi la destinație”, a explicat un pilot.