Zborurile spre Tel Aviv, Amman și Beirut rămân suspendate la TAROM

tarom

Tarom SURSA FOTO: Dreamstime

Compania Tarom anunţă că zborurile către Tel Aviv, Amman şi Beirut continuă să fie suspendate până în 16 august. Măsura a fost luată în condițiile instabilității militare din zonă.

Zborurile spre Tel Aviv, Amman și Beirut rămân suspendate la TAROM

Compania Tarom anunță că suspendă zborurile către și dinspre Tel Aviv, Amman și Beirut până pe 16 august 2024, inclusiv. Decizia a fost luată în contextul alertelor de călătorie emise de autorități, al evoluțiilor recente din Orientul Mijlociu și al deteriorării situației de securitate din regiune, conform unui comunicat de presă emis luni seară de companie.

Tarom recomandă pasagerilor să monitorizeze anunțurile oficiale pentru cele mai recente actualizări și să contacteze compania pentru reprogramarea călătoriilor.

Pasagerii au opțiunea de a solicita rambursarea biletelor de avion. Pentru reprogramare sau rambursare, în cazul în care biletele au fost achiziționate de pe site-ul Tarom sau prin intermediul unei agenții Tarom, pasagerii sunt rugați să contacteze centrul de suport Tarom la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau prin e-mail la contact@tarom.ro sau rezervari@tarom.ro. Modificările pot fi efectuate până la un an de la data emiterii biletului de călătorie.

Compania estimează profit în acest an, pentru prima oară după anul 2007

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat în dezbatere publică, la finele lunii trecute, proiectul de Ordin privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024 al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române – TAROM.

Compania intenționează să încheie anul acesta contractele pentru achiziția a patru aeronave Boeing 737 MAX8, dintre care una prin leasing financiar și trei prin leasing operațional.

Aceste aeronave, care fac parte din planul de modernizare a flotei TAROM, vor fi livrate între decembrie 2025 și ianuarie 2026.

În plus, TAROM a prevăzut pentru acest an venituri totale de 2,333 miliarde lei și cheltuieli totale de 2,054 miliarde lei.

Pentru anul 2024, cheltuielile totale au fost estimate la 2.054.642.030 lei, reprezentând o creștere de 8,96% (168.921.320 lei) față de cheltuielile preliminate/realizate în 2023.

Cheltuielile cu personalul, estimate la 210,76 milioane lei, au fost planificate să scadă cu 1,28% comparativ cu suma de 213,5 milioane lei aprobată pentru anul 2023.

Cheltuielile aferente contractului de mandat și altor organe de conducere și control, comisii și comitete, au fost stabilite la 2.311.220 lei, conform OUG nr. 109/2011. Din această sumă, 1.209.980 lei sunt alocați pentru componenta fixă a directorilor, iar 1.101.240 lei sunt destinați consiliului de administrație.

Mandatul membrilor Consiliului de Administrație este de 4 ani, aceștia fiind numiți prin selecție începând cu 15.06.2024 și până la 15.06.2028.