Din cauza Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă, se poate constata că, toate zborurile din și spre România sunt suspendate până la data de 16 iunie 2020.
Astfel, prin Hotărârea nr. 394 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020.
În condițiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri: „Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020.”
Această decizie se aplică pe toată durata stării de alertă, deci până la 16 iunie 2020, ora 23:59. Dispoziția a fost comunicată de Eurocontrol și ROMATSA care au prelungit interdicția de zbor până la mijlocul lunii iunie.
Reacțiile nu au întârziat să apară, liderul Pro România, Victor Ponta, strigându-și nemulțumirea pe Facebook, unde a acuzat Guvernul de prostie și bătaie de joc la adresa românilor, atât din țară cât și din Diaspora.
„PROSTIA la Putere!!! Bataia de joc la adresa romanilor din tara si din Diaspora vine acum direct de la Guvernul Orban PNL – PMP!
Din cauza Hotararii de Guvern adoptate de Orban si de PNL – PMP toate zborurile deja anuntate si pregatite de Tarom si de alte companii vor fi anulate / pana pe 16 iunie nu putem zbura din Romania in Europa sau inapoi / daca aveti nevoie sa iesiti sau sa intrati in Tara pana atunci va duceti la cozile infernale de la frontiera terestra!
Bineinteles ca acestea reguli NU se aplica zborurilor speciale din “Operatiunea Sparanghelul” – acolo zborurile continua neatingherite!
De ce ??? Sunt doar prosti ??? Sau extrem de ticalosi???”, scrie liderul Pro România pe pagina sa de Facebook.