Festivalul prezintă în premieră alte cinci spectacole de teatru realizate exclusiv cu studenți ai școlii de actorie, care se vor juca între 30 septembrie și 6 octombrie pe scena Teatrului În Culise (în incinta Artist Cafe, str. Lipscani nr. 30-34). Biletele la spectacolele din cadrul evenimentului se pot achiziționa online de pe https://iabilet.ro sau de pe https://mystage.ro, iar programul evenimentului poate fi găsit mai jos.
Au trecut zece ani de când regizorul Cristian Bajora înființa una dintre primele școli independente de teatru dedicată actorilor neprofesioniști. Urmărind un model dezvoltat de canadieni, școala de actorie a reușit să adune în jurul său o comunitate puternică de pasionați de teatru care și-au transformat acest hobby în cel de-al doilea job, lucrând constant spectacole pe care le prezintă publicului bucureștean.
Cei 10 ani de activitate înseamnă peste 250 de spectacole realizate cu participanții la cursuri, peste 3000 de oameni care au jucat pe scenă, mii de mâini care au aplaudat și alte mii de ore petrecute împreună la ateliere și repetiții, dar și schimbări, îmbunătățiri continue, performanțe numeroase prin premii obținute la competiții de profil.
În plus, și câteva zeci de vise împlinite: nume de actori profesioniști care au ales calea actoriei în urma experienței TeenMedia.
De asemenea, evenimentul marchează și redeschiderea Teatrului independent În Culise, acest lucru fiind posibil prin susținerea activă a studenților TeenMedia.
„Mă consider un om foarte norocos că am avut ocazia să construiesc un loc unde visele pot deveni realitate. Și pentru că am reușit să aduc atât de mulți oameni spre teatru și să schimb destine. Am fost surprins să observ cât de bine funcționează actoria ca terapie, cum vindecă suflete și oferă speranță. Pentru că TeenMedia este despre a învăța să fii liber, despre a te descoperi pe tine cel adevărat, despre curaj și toleranță. Eu îmi iau energie tocmai din bucuria aceasta pură pe care o văd în cei care se urcă o dată pe scenă și apoi nu se mai pot da jos. Îmi doresc să mergem mai departe, să înșirăm mai multe perle pe acest șirag și să ne bucurăm împreună de tot ce am dobândit în acești ani minunați!”
Cristian Bajora a pus bazele TeenMedia Academy în 2009, reușind să creeze o comunitate activă de iubitori și susținători ai teatrului: oameni cu joburi obișnuite care au devenit adevărați prieteni ai fenomenului teatral neprofesionist și și-au unit forțele în scopul de juca gratuit și de a oferi comunității bucuria spectacolelor de calitate, realizate din pură pasiune.
Programul integral al evenimentului:
Duminică 29 septembrie ora 19:00, Teatrul Nottara
Tu alegi – dramă, social
Regie: Cristian Bajora
Asistent regie: Adam S.Q. David
Distribuție: Adrian Luican, Alexandrina Nicolescu, Alicia Tudor, Ana Maria Sîrghi, Andra Zaharia, Andreea Gacea, Andrei Cristian Giuclea, Andrei Drăguşin, Bianca Durdui, Bogdan Stroe, Carmen Vitan, Claudiu Popovici, Cristina Apostol, Dana Badiu, Dana Gherase, Dana Roman, Diana Dumbravă, Dumitru Croitor, Eugen Blănaru, Gabriel Şuică, Georgiana Cotoi, Grațiela Popa, Gwendoleen Cepraga, Ioana Georgescu, Ioana Nicuşan, Iulian Babulea, Karina Trifu, Lidia Martinaş, Mădălina Dima, Mihai Badoi, Robert Ciobotaru, Sorin Ion, Ştefan Buşoi, Ştefan Dincă, Ştefana Frigură, Tina Țifescu
Luni 30 septembrie ora 20:00, Teatrul În Culise (în incinta Artist Cafe, Lipscani 30-34)
Un spectacol prost – comedie, fantastic, family
Adaptare după Visul unei nopți de vară
Autor: William Shakespeare
Versiune scenică și regie: Alex Vlad
Distribuție: Gwendoleen Cepraga, Eugen Blănaru, Bogdan Stroe, Andreea Gacea, Ana-Maria Sirghi, Cristina Apostol, Georgiana Cotoi, Claudiu Popovici
Marți 1 octombrie ora 20:00, Teatrul În Culise (în incinta Artist Cafe, Lipscani 30-34)
Ce vine după – comedie, dramă
Autor: Mihai Ignat
Regie: Patricia Ionescu
Distribuție: Andreea Gacea, Bogdan Stroe
Miercuri 2 octombrie ora 20:00, Teatrul În Culise (în incinta Artist Cafe, Lipscani 30-34)
Femei de Manhattan – comedie
Autor: John Patrick Shanley
Regie: Patricia Ionescu
Distribuție: Cristina Apostol, Florentina Țifescu, Mădălina Dima, Bogdan Stroe, Iulian Babulea
Sâmbătă 5 octombrie ora 19:00, Teatrul În Culise (în incinta Artist Cafe, Lipscani 30-34)
No affection – tragicomedie
Autor: John Patrick Shanley
Versiune scenică și regie: Alex Vlad
Distribuție: Andreea Gacea, Dana Roman, Dana Gherase, Claudiu Popovici, Eugen Blănaru
Duminică 6 octombrie ora 19:00, Teatrul În Culise (în incinta Artist Cafe, Lipscani 30-34)
Supermarket – comedie, musical
Autor: Theodora Herghelegiu
Coregrafie: Mariana Gavriciuc
Îndrumare muzicală: Luiza Dan, Adam S. Q. David
Muzica: Eduard Jighirgiu
Regia: Cristian Bajora
Distribuție: Mădălina Dima, Eugen Blănaru, Grațiela Popa, Dana Roman, Gwendoleen Cepraga, Andrei Şchiopu, Claudiu Popovici, Gabriel Şuică, Georgiana Cotoi, Tina Țifescu, Cristina Apostol
Pentru mai multe detalii despre echipa artistică și cursurile de actorie vizitați www.teenmedia.ro.
TeenMedia Academy este o școală de actorie pentru oameni obișnuiți ce a luat ființă în 2009 și organizează cursuri de actorie si dezvoltare personala, workshop-uri, training-uri si teambuilding-uri pentru companii bazate pe arta actorului.