1. Virginia State Capitol (Richmond – Virginia, 1788) – A impus clădirilor guvernamentale stilul neoclasic, amintind de templele romane și grecești.
2. Biserica Trinity (Boston – 1877) – Este primul exemplu al artei romaneque folosită de arhitectul H.H. Richardson. Ulterior, stilul a fost utilizat pentru biserici, primării și tribunale din întreaga Americă.
3. Wainwright Building (St. Louis, 1891). Clădirea lui Louis Sullivan nu a fost primul zgârie-nori al Americii, dar structura metalică modernă a dat stilul ce-a fost copiat ulterior.
4. Casa Robie (Chicago, 1910) – Ideea de locuință modernă a lui Frank Lloyd Wright a transformat căminele americane și a fost sursă de inspirație pentru casele ridicate la mijlocul secolului 20.
5. Fabrica Ford din Highland Park (Michigan, 1910) – Prima casă a liniei revoluționare de asamblare a lui Henry Ford stă la baza arhitecturii industriale. Designul îi aparține lui Albert Kahn, iar parteneriatul dintre acesta și Ford rupe orice barieră raportându-ne la faptul că acesta din urmă era antisemit, iar arhitectul era evreu.
6. Centrul commercial Southdale (Minnesota, 1956) – Primul mall din Statele Unite a dat formula pe care centrele comerciale au urmat-o de zeci de ani. Arhitectul acestuia a fost socialistul Victor Gruen.
7. Clădirea Seagram (New York, 1958) – Modelul modern al clădirilor de birouri (o cutie imensă din geamuri fumurii, poziționată într-un spațiu deschis) care au împânzit Statele Unite la mijlocul secolului 20.
8. Aeroportul internațional Dulles (Chantilly, Virginia, 1962) – Primul aeroport din lume destinat jet-urilor.
9. Vanna Venturi House (Philadelphia, 1964) – Prima clădire postmodernistă, cu multe geamuri și care arată ca o casă desenată de către un copil, dar care a fost sursă de inspirații pentru arhitecții secolului.
10. Sala de concerce Walt Disney (Los Angeles, 2003) – Având structură de oțel, aceasta a reprezentat o construcție schimbată radical pentru o clădire unde se organizează spectacole. Îndrăzneala arhitectului i-a inspirat și pe alții, ulterior.
Zece clădiri care au schimbat fața Statelor Unite
4 mai 2013, 14:42
Ultima modificare în 4 mai 2013, 17:42
Doi arhitecți au încercat să explice originea celor mai importante stiluri ale celor mai multe dintre clădirile din Statele Unite ale Americii. Rezultatul? O listă de 10 clădiri impresionante care au schimbat fața arhitecturii SUA.
Etichete: arhitecti,
cladiri,
statele unite ale americii
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook