Primul magazin, denumit iCentre, a fost inaugurat în cadrul mall-ului Promenada. Acesta are o suprafață de 150 mp și a necesitat o investiție de 300.000 euro.

“Intenţionăm să deschidem 10 magazine în România. Vom mai deschide două în Bucureşti, în 2014, primul la începutul anului, iar al doilea în ultimul trimestru. Restul de şapte magazine vor fi deschise începând din 2015 în oraşe cu peste 300.000 de locuitori”, a declarat Jeremy Salomone, director în cadrul Hili Salomone.

Investiţia în cele trei magazine din Capitală se ridică la un milion de euro, iar estimarea de vânzări este de două milioane de euro pentru un magazin, într-un an.
Hili Salomone a decis să vină în România după ce a cercetat ţările din regiune şi a decis că mai este loc pentru extindere. “Am analizat piaţa, aceasta nu este saturată. În Ungaria sunt nouă reselleri, în timp ce în România sunt doi premium reselleri, iar noi suntem al treilea” a declarat Zoltan Sandor, CEO iCentre.

“Vom lansa site-ul magazinului în maximum o lună şi vom vinde şi online. Noile produse iPhone 5c și iPhone 5s, dar și noul MacBook Pro Retina sunt disponibile deja. iPad Air va fi disponibil din data de 1 noiembrie 2013, odată cu lansarea produsului la nivel global, a declarat Bogdan Costache, country manager iCentre România.

Cel mai mare magazin cu produse Apple din sud-estul Europei a fost deschis, în primăvara anului trecut, de iStyle Bucharest în Băneasa Shopping City. Acesta are o suprafaţă totală de 260 metri pătraţi, din care 160 sunt destinaţi retailului.
Hili Salomone este un joint venture între Hili Company și VJ Salomone, 2 grupuri importante cu sediul în Malta. Hili Company este o divizie operațională a Hili Ventures, o organizație prezentă în peste 12 țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu o echipă de peste 3.000 de angajați. Hili Ventures este partenerul de încredere pentru companii precum: Allison, Cisco, CMA CGM, Hoffmann, IBM, KoneCranes, Lenovo, McDonald’s, Microsoft, NCR, RetailPro, Terberg și multe altele. VJ Salomone este un importator și distribuitor de top. Ariile de activitate ale companiei includ  FMCG, sănătate, cosmetice și parfumuri, precum și IT&C. VJ Salomone comercializează un număr mare de mărci cunoscute, reprezentând companii de top, lideri în industriile lor, precum Procter & Gamble, Beiersdorf, Thermos, Novartis, Pfizer, Actavis, Abbott, EMC, Ricoh, Ingenico, Casio și Neopost.