Transportul buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale către secțiile de vot s-a încheiat cu succes, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Transportul buletinelor de vot către secțiile de vot s-a încheiat cu succes
Alegeri 2024. Activitatea de asigurare a protecției transporturilor buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de vot s-a încheiat fără probleme, sâmbătă, 8 iunie 2024. Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare aveau obligația de a fi prezenți la secțiile de vot la ora 18:00 pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare și pentru fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.
Până duminică dimineață, la ora 6:00, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor asigura protecția locațiilor în care erau organizate secții de vot pentru alegerile europarlamentare și alegerile locale. Efectivele MAI au obligația să predea secțiile de votare președinților birourilor electorale cu sigiliile intacte. Duminică dimineață, la ora 6:00, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, în prezența celorlalți membri, vor verifica urnele, cabinele, existența listelor electorale, a buletinelor de vot și a ștampilelor necesare votării. Pe parcursul zilei respective, structurile MAI vor continua să acorde atenție sesizărilor cu privire la producerea unor incidente electorale.
Au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale
Alegeri 2024. Până acum, au fost sesizate 173 de incidente sau fapte interzise în context electoral. 34 nu s-au confirmat, iar 33 sunt în curs de verificare. Au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, respectiv 53 de avertismente și 17 amenzi în valoare de 21.300 de lei. S-au întocmit dosare penale pentru 31 de posibile infracțiuni.
În ceea ce privește frecvența faptelor sesizate, aproximativ 73% au vizat continuarea acțiunilor de promovare electorală după încheierea campaniei electorale, inclusiv prin publicarea de materiale cu mesaj electoral pe rețelele sociale. 13% s-au referit la posibile infracțiuni de corupere a alegătorilor. În cazul sesizărilor privind continuarea campaniei electorale, acolo unde, în urma verificărilor, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, s-au aplicat imediat sancțiuni conform prevederilor legale.
Ce nereguli s-au găsit până acum?
„Permiteți-mi să vă prezint și alte sesizări primite în cursul zilei de azi.
1. Într-o comună din Călărași, primarul în funcție a sesizat faptul că un candidat și persoane din anturajul acestuia oferă sume de bani alegătorilor pentru a-i determina să-l voteze. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.
2. Polițiștii dintr-o localitate din județul Brăila au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un cetățean ar fi primit 150 de lei de la un consilier al unui partid politic, cu scopul de a vota un anumit candidat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor, suma de bani fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
3. Un cetățean dintr-o comună din jud. Maramureș a sesizat faptul că într-o secție de votare s-a montat o camera audio-video. În urma deplasării echipajului de poliție la fața locului s-a constatat că, în această dimineață, primarul comunei și un cetățean au montat o cameră de supraveghere cu scopul de a filma procesul electoral. În prezența organelor de poliție, camera de supraveghere a fost demontată și scoasă din incinta secției de votare. La acest moment se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la violarea confidențialității votului, faptă prevăzută și pedepsită Codul Penal”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).