Bancnotele au fost plasate la mai mulți comercianți dintr-o piață din Sibiu. Printre primele persoane care s-au sesizat se numără o batrânică care a vrut să folosească bancnota de 50 de lei primită pentru a-și cumpăra de mâncare. La magazin, aceasta a fost informată de către vânzătoare că bancnota este falsă.
„Nu i-am cunoscut maică, cum să-i cunosc că-s aproape la fel. Acum, când mi s-a explicat am văzut și eu că parcă sunt altfel. Ce să facem? Acum a fost poliția, sper că-i prinde”, a spus una dintre femeile păgubite, potrivit sibiu100.ro.
Alți comercianți din piață au dat detalii suplimentare: „Doamnă au umplut piața. Cel puțin 30 dintre noi am fost păcăliți. Erau bani de 50 de lei. În afara faptului că, în zona incoloră nu era imprimată cifra 50, ca la cei reali și că marginile erau de un galben portocaliu mai aprins, erau la fel. Același material, foarte greu să-ți dai seama, Mai ales la cum lucrăm noi. Și clienții trebuie să fie atenți la rest. Nu știm câte au fost împărțite.”
Există mai multe elemente de securitate care pot fi verificate pentru a afla veridicitatea unei bancnote:
Filigranul
Filigranul este constituit din două componente poziţionate în stânga aversului, pe zona neimprimată: portretul personalităţii de pe bancnotă şi emblema BNR. Filigranul este vizibil când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.
Firul de siguranţă
Toate bancnotele româneşti aflate în circulaţie au, în zona centrală, un fir ce devine vizibil când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.
Elementul de suprapunere
Toate bancnotele româneşti în circulaţie au anumite fragmente ale unui element de design de mici dimensiuni imprimate în acelaşi loc pe ambele feţe, astfel că atunci când sunt privite prin transparenţă şi luminate din partea opusă privitorului, elementul să fie văzut în întregime. Acesta se află plasat, pe avers, sub denumirea băncii centrale de emisiune.
Banda iridescentă
Toate bancnotele româneşti în circulaţie au imprimată pe revers, în partea dreaptă, o bandă verticală de culoare transparent aurie care are înscrisă, pe verticală, de şapte ori, valoarea nominală.
Microtextul
Toate bancnotele româneşti în circulaţie au, pe avers şi pe revers, zone imprimate cu caractere foarte mici, sub 1 mm înălţime, ce se pot vedea cu ajutorul unei lupe.
Imprimare vizibilă în lumină ultravioletă
Toate bancnotele româneşti în circulaţie au, pe revers, imprimat cu cerneală vizibilă numai în lumină ultravioletă, un patrulater ce conţine valoarea nominală: „1”, „5”, „10”, „50”, „100”, „200”, „500”.
Seria bancnotelor româneşti în circulaţie este formată din trei cifre şi o literă, iar numărul din şapte cifre. Numărul fiecărei bancnote este unic. Seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră, pe verticală, în stânga, se văd de culoare verde, iar seria şi numărul imprimate cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare, pe orizontală în dreapta, se văd de culoare portocalie în lumină ultravioletă.
Imprimarea aurie
Bancnotele de 10 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei au un element de design de pe aversul bancnotei imprimat cu cerneală de culoare aurie.
Imprimarea în relief
Bancnotele de 10 lei emisiunea 2005, 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei au imprimate în relief principalele elemente de design, pe ambele feţe.
Imaginea latentă
Imaginea latentă nu este percepută la examinarea directă, dar devine vizibilă când bancnota este privită razant.
Pe bancnotele de 10 lei emisiunea 2005, 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei, imaginea latentă este constituită din iniţialele „BNR”.
Microperforaţiile
Bancnotele de 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei au, în zona elementului floral pe avers, înscrisă valoarea nominală prin perforaţii foarte fine. Acestea devin vizibile numai când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.
Cerneala care îşi schimbă culoarea
Bancnotele de 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei au, pe avers, în partea stângă jos, elemente imprimate cu cerneală care îşi schimbă culoarea din auriu în verde, în funcţie de unghiul din care este privită.