În contextul pandemiei de coronavirus și a măsurilor privind obligativitatea purtării măștii de protecție, 60 de companii din România s-au mobilizat și au început producția de biocide și măști.
Potrivit ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, printre cele 60 de companii se numără și producătorii mari precum Farmec Cluj, Antibiotice Iaşi, OMV Petrom şi Chimcomplex Borzeşti.
În ceea ce privește producerea de măști de protecție, 24 de firme sunt implicate în acest proces.
„Economia României nu a fost într-un lockdown, într-o închidere totală cum a fost economia altor state europene. Noi am avut un lockdown parţial, am avut deschise investiţiile publice. Practic, s-a lucrat peste tot acolo. S-a lucrat la drumuri, s-a lucrat în energie, s-a lucrat în industria de apărare, s-au pus investiţii noi în companii care au început să producă din industria sanitară.
Să nu uităm că, dacă la începutul epidemiei nu producea nimeni biocide în România, nu producea nimeni măşti chirurgicale în România, într-un timp foarte scurt, cu ajutorul Ministerului Apărării, s-a reuşit să nu mai avem absolut nicio problemă cu producerea de biocide, să fie mari producători precum Farmec Cluj, Antibiotice Iaşi, OMV Petrom, Chimcomplex Borzeşti, firme foarte mari şi foarte mulţi privaţi. Vreo 60 de companii produc biocide, ceea ce, după părerea mea, suntem campioni la acest lucru şi bine facem că nu mai importăm biocide şi 24 de companii produc măşti”, a explicat Popescu, la Realitatea Plus.
Totodată, acesta a adăugat faptul că au fost susţinute investiţiile private care au dorit să integreze în România, în domeniul industriei sanitare, materialele pentru producerea măştilor, combinezoanelor şi a halatelor.
Însă, a menţionat ministrul, există şi sectoare în care încă se resimte criza, precum HoReCa, industria auto şi industria de petrol şi gaze.