Numărul firmelor radiate a crescut în primele opt luni ale anului cu peste 46%, comparativ cu perioada similară din 2018, ajungând la 78.733 firme, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 9.072 de firme (cu 6,79% mai multe faţă de ianuarie-august 2018) şi în judeţele Iaşi – 4.224 (plus 93,23%), Cluj – 2.960 (plus 30,63%) şi Maramureş – 2.881 (plus 119,09%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa, respectiv 576, în creştere cu 52,79% faţă de anul anterior, Covasna – 611 (plus 62,11%) şi Giurgiu – 661 (plus 21,51%).
Numărul de radieri a crescut în toate judeţele, avansul cel mai semnificativ fiind consemnat în judeţele Teleorman (plus 149,40%), Maramureş (plus 119,09%) şi Vaslui 115,07%.
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 22.515 (plus 60,52% raportat la primele 8 luni din 2018), agricultură, silvicultură şi pescuit – 13.406 (plus 103,83%) şi construcţii – 7.374 (plus 63,39%).
În luna august 2019 au fost radiate 4.544 de firme, cele mai multe în Bucureşti – 696 şi în judeţele Ilfov – 269, Cluj – 209, Constanţa – 180, Timiş – 170 şi Bihor – 141.