IGPF informează că în ultimele 24 de ore, peste o sută de mii de persoane au trecut prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări.
Sursa citată precizează că în data de 8 august, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 101.000 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 32.300 mijloace de transport (dintre care 7.900 automarfare)
De asemenea, pe sensul de intrare au fost aproximativ 53.700 persoane cu 17.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.300 persoane cu 14.600 mijloace de transport, se mai arată în comunicat.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 41.300 de persoane şi 17.600 de mijloace de transport (3.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 23.000 de persoane cu 10.600 mijloace de transport.
„Poliţia de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea”, precizează IGPF.
Ce au descoperit autoritățile
Legat de activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” , poliţiştii de frontieră au constatat 57 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 34 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 142.400 lei.
În ceea ce privește valoarea amenzilor contravenţionale aplicate, acestea se ridică la peste 11.800 de lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 69 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.