Lovitură uriașă pentru cei care stau la bloc. Vestea a venit chiar acum și a fost făcută de societatea de termoficare din Focșani, ENET SA. Compania a anunțat că nu mai livrează apă caldă menajeră către abonați, începând de duminică. Decizia vine pe fondul acumulării de datorii la gaze de aproximativ 5,5 milioane de lei, a informat Primăria Municipiului Focșani.

În aceste condiții, a fost solicitat ajutor financiar de urgentă din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Într-un comunicat de presă s-a precizat că, în urma faptului că furnizorii de gaz au sistat livrarea, ENET SA se află în imposibilitatea de a mai furniza apă caldă menajeră către abonați, începând de astăzi, 8 mai 2022.

„Pentru a gestiona această situație, primarul Cristi Valentin Misăilă și conducerea ENET SA au solicitat, în regim de urgență, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației un ajutor financiar pentru sprijinirea autorităților administrației publice locale în asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat”, se arată în comunicatul Primăriei.

Datorii de aproximativ 5,5 milioane lei a ENET SA către furnizorul de gaze

Potrivit administrației locale, sistarea livrării de gaz se datorează exploziei prețului la gaze care a generat acumularea unei datorii de aproximativ 5,5 milioane lei a ENET SA către furnizorul de gaze, dar și a lipsei unui contract de furnizare a gazului, ca urmare a faptului că societatea de termoficare se află în insolvență, procedură care nu permite încheierea unui astfel de contract decât cu plata în avans a gazului natural estimat a fi consumat.

Societatea de termoficare ENET SA se află în subordinea Consiliului Local al municipiului Focșani. Compania asigură încălzirea pentru aproximativ 10.500 de apartamente din oraș și 237 de instituții publice, printre care școli și grădinițe, spitalul județean sau căminul pentru persoane vârstnice.

Situație critică și în București: 1 din 7 blocuri fără apă caldă

Și bucureștenii au avut mari probleme cu apa caldă. În urmă cu o lună, în Sectorul 6 situația era de-a dreptul dificilă în condițiile în care 1 din 7 blocuri ajunseseră să nu mai aibă caldă. O reacție în acest sens a venit de la primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Edilul a explicat, atunci, că sunt două cauze pentru care s-a ajuns în această situație. Mai exact, potrivit acestuia, CET Vest are compresorul de gaze stricat, lucru care afectează blocurile din partea de Vest a Bucureștiului, iar Drumul Taberei are probleme pentru că ar fi trebuit să fie preluat de CET Grozăvești.