Zeci de mii de bucureşteni, persoane aflate în dificultate, ar fi rămas, încă din luna februarie, fără sprijinul financiar pe care-l primeau de la Primărie. Sunt şase luni în care aceste persoane au dus-o din ce în ce mai rău, pentru că şi ajutoarele primite de la Guvernul României sunt foarte mici, tună Gabriela Firea.
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, lansează un nou atac devastator la adresa actualului edil, Nicuşor Dan!
“Oare doarme liniştit primarul “dreptei”, ştiind câtā suferinţă provoacă?”
De această dată, tema abordată de Firea este cea a bolnavilor cronici din Bucureşti, care ar fi fost uitaţi şi părăsiţi de “noul primar cu inima de piatră”. Mai bine de 60.000 de persoane nu şi-ar mai fi primit banii, sprijinul financiar de 500 de lei pe lună, încă din luna februarie, acuză Gabriela Firea.
“Mā întreb : oare doarme linistit primarul “dreptei”, stiind câtā suferinta provoaca? Peste 60 000 de bolnavi cronici din Bucuresti au fost uitati, parasiti de noul primar cu inima de piatra! Din februarie, nu le-a mai achitat sprijinul financiar de 500 de lei lunar, acordat de Primaria generala la propunerea mea, cu votul consilierilor generali social – democrati, de peste 3 ani.
6 luni in care acesti oameni, aflati intr-o situatie critica – persoane cu dizabilitati -, au dus-o din ce in ce mai rau, pentru cā si suma primita de la guvern este infima”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
“Se întreabă, oare, domnul Dan, la ce au renunţat aceşti oameni năpăstuiţi de soartă?”
Fostul primar general PSD spune că banii la buget există, deci nu se poate invoca această scuză. Firea spune că Nicuşor Dan şi cei aflaţi acum la conducerea Primăriei sunt “oameni care nu au milă de semenii lor aflaţi în nevoie”.
“Se intreaba, oare, domnul Dan, la ce au renuntat acesti oameni napastuiti de soarta? La medicamente, la alimente, la terapii, la plata utilitatilor? Are vreo remuscare?
Bani sunt, nu exista scuza lipsei de buget! Nu vrea sa plateasca, pur si simplu! E preocupat doar de satisfacerea sponsorilor si a camarilei politice!
Pnl si Usr – Plus, care l-au facut primar pe acest om incapabil, indiferent si insensibil, fac ceva? Se implica pentru oameni?
În campanie au promis marea cu sarea, inclusiv ca nu scumpesc transportul – si l-au scumpit -, ca vor livra apa calda – si nu au livrat -, ca nu vor taia sprijinul pentru persoane cu dizabilitati, si l-au suspendat! O actiune monstruoasa!
Oameni care nu au mila de semenii lor aflati in nevoie!”
Sursă foto: Dreamstime