Restricțiile de circulaţie la podul peste Dunăre de la Giurgiu se mențin încă o lună, față de termenul initial, până pe 24 iulie 2019, a anunţat, marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
”Ca urmare a începerii lucrărilor de remediere a degradărilor identificate în perioada de garanţie pentru obiectivul „Podul de la Giurgiu, peste Dunăre, pe DN5 km 64+884″ – inclusiv drumul de acces de la ieşirea din vamă până la intrarea pe pod , se extinde perioada de instituire a restricţiilor de circulaţie până la data de 24.07.2019”, se precizează în comunicatul CNAIR.
CNAIR anunțase, la sfârșitul lunii mai, instituirea de restricţii de circulaţie pe drumul de acces din vamă până la intrarea pe Podul de la Giurgiu, până pe 24 iunie 2019, în vederea remedierii degradărilor identificate în perioada de garanţie.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNAIR sau direct de pe pagina web a companiei, precum şi de pe paginile oficiale de Facebook sau Twitter.