S-a dus vestea printre străini: pe cât de diferite, pe atât de căutate sunt Vama Veche și Mamaia, considerate „vârful litoralului“, când se trage linie și se numără încasările. Semnalul este dat, ca în fiecare an, de 1 Mai, câteva mii de străini din Franţa, Germania și Marea Britanie alăturându-se zecilor de mii de români.
Nu este o cifră exagerată, ci mai degarbă „neașteptată“. „În ultimii ani, străinii săreau peste luna mai. Anul acesta, însă, lucrurile se schimbă și datorită investițiilor de milioane de euro în hoteluri“, spun reprezentanții ANT. În total, sunt așteptați aproape 60.000 de turiști, cu un plus de circa 20% față de anul trecut. Cel puțin așa arată datele hotelierilor și ale touroperatorilor. „Anul acesta, au mers mai bine și rezervările, inclusiv pe early booking. Mamaia are 50% dintre locurile disponibile pentru 1 Mai, rezervate și achitate, 80% dintre unitățile de cazare urmând să fie deschise. Deja avem unele hoteluri care sunt fully booked și nu mai primesc rezervări, precum Tomis – plin cu turiști din Marea Britanie -, IAKI sau Golden Tulip“, punctează Corina Martin, președinte Asociației Litoral – Delta Dunării (ALDD). De asemenea, potrivit acesteia, toate cluburile din Mamaia vor fi deschise. Așa că, nu doar hotelierii, ci și patronii de cluburi, baruri și restaurante vor avea de câștigat zilele acestea. Mai mult, turiștii care vor ajunge în Mamaia vor participa la evenimentele cu muzică precum Sunwaves și The Mission. Toate aceste estimări sunt făcute în contextul în care prognoza meteo nu se anunță a fi foarte generoasă, fiind estimate cel mult 20 de grade. Cu alte cuvinte, trecând peste acest aspect, turiștii au luat în calcul un buget mediu de 500 – 800 sute de lei penrtru această perioadă. „Tarifele pentru weekend-ul de 1 Mai variază între 100 de lei și 400 de lei camera. Nu au existat majorări de tarife anul acesta, poate doar în cazul hotelurilor care au fost upgradate de la două la trei sau patru stele“, mai spune Corina Martin. Cu o precizare: un loc într-un hotel de patru stele în Mamaia are un tarif mediu de 300 de lei pe noapte, în timp ce unul de trei stele nu depășește 240 de lei. Bineînțeles, există și varianta 50 – 70 lei pe noapte la unitățile de cazare din sudul litoralului. Și, dacă în această perioadă mai pot fi găsite locuri în Mamaia, Vama Veche a fost vândută integral.
Reaturantele din Vamă, 50% deschise
„Am avut rezervări încă de acum o lună. Am vândut un pachet, cu mic dejun inclus și două nopți cazare, cu 300 de lei“, spune Mircea D., proprietarul unei pensiuni din Vama Veche. Totuși, potrivit acestuia, singura problemă în Vamă va fi că restaurantele nu sunt pregătite și, cel mai probabil, 50% dintre acestea vor fi închise. În plus, nici plaja nu va fi amenajată ca pentru început de sezon. „Partea bună este că turiștii care vin la noi nu sunt foarte pretențioși, fie ei români sau străini. S-au educat să accepte condiții de o stea sau două în pensiuni care se vor a fi de trei stele“, mai spune Mircea D. Grosso modo, luând în calcul toate stațiunile de pe litoralul românesc, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) estimează un grad de ocupare de 85%. „În sudul litoralului avem un grad de ocupare 30% până în prezent. Vama Veche este plină, dar acolo se duc turişti care nu cumpără vacanţe prin agenţiile de turism“, vine cu o completare Aurelian Marin, președintele ANAT.
În plus, unul dintre avantajele oferite de litoral anul acesta, așa cum au spus și reprezentanții ANT, este reprezentat de investițiile în hoteluri. Astfel, potrivit lui Aurelian Marin, pentru cel puțin cinci hoteluri, care au fost închise în ultimul timp pentru investiţii (s-au reclasificat, de la două la patru stele), investițiile au depășit un million de euro. „Aș mai adăuga și parcul de distracţii din Pădurea Comorova – Neptun. Este primul parc de distracţii de pe litoralul românesc, cu o investiţie de 300.000 de euro“, adaugă președintele ANAT. În tot acest timp, o parte semnificativă dintre cei care altădată petreceau pe litoralul românesc vor merge în Bulgaria. „Bulgarii încă au prețuri foarte bune pentru all inclusive. Cu toate acestea, se observă o scădere a turiștilor români pentru litoralul bulgăresc, ceea ce oferă un avantaj direct investitorilor de la noi“, spune Traian Băduelscu, consultant turism. Și încă ceva: anul trecut, circa 90.000 de români şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiunile din ţară, cu o scădere 10% față de 2013. Aceștia au cheltuit aproximativ 50 milioane de lei pentru cazare, masă şi distracţie. De altfel, anul acesta, vacanța de 1 Mai coincide cu o măsură legislativă care va schimba afacerile cu restaurante. Guvernul tocmai a adoptat, printr-o ordonanţă de urgenţă, prevederea ca sumele pe care clienţii le lasă bacşiş să fie înregistrate pe bon fiscal separat şi să fie impozitate cu 16%.
60 de mii de turiști sunt așteptați anul acesta pe litoral, cu 20% mai mult decât în 2014
500 de lei este bugetul mediu luat în calcul anul acesta de către turiști pentru vacanța de 1 Mai
Anul acesta au mers mai bine și rezervările, inclusiv pe early booking. Mamaia are 50% dintre locurile disponibile pentru vacanța de 1 Mai, Corina Martin, președinte ALDD