Informaţia a venit ca un răspuns al comisarului european pentru taxe, uniune vamală, audit şi antifraudă Algirdas Semeta, la o întrebare adresată de parlamentarul elen Giorgos Papanikolaou. Acesta a solicitat informaţii despre nivelul depozitelor greceşti, arătând că executivul de la Atena face eforturi pentru a monitoriza capitalul trimis peste hotare şi care ar putea să nu fie impozitat.

Datele publicate de Comisia Europeană nu arată dacă depozitele plasate în străinătate au fost taxate în ţara de origine a investitorilor.

Datele BCE confirmă de asemenea creşterea depozitelor în centrul zonei euro şi fuga capitalului din statele de la periferia zonei euro, din cauza climatului economic nesigur. În ciuda tendinţei recente de uşoară revenire a depozitelor în băncile din Grecia în ultimele nouă luni, statul elen a înregistrat pierderi de aproximativ 76,5 miliarde de euro în conturile sale din 2009, în timp ce în Spania pierderile s-au ridicat la 166 miliarde de euro iar în Irlanda la 21,7 miliarde de euro.

În schimb, depozitele bancare din Germania au înregistrat o creştere cu 267,7 miliarde de euro a depozitelor iar în Franţa au depăşit toate recordurile, urcând cu 324,1 miliarde de euro din 2009.

Dar Ciprul face parte din ţările care au înregistrat o creştere a depozitelor, datorită ratelor dobânzilor mai ridicate faţă de alte state din UE. Astfel, din 2009, depozitele la băncile din Cipru au crescut cu 5,3 miliarde de euro.
Giorgos Provopoulos, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, a anunţat în 4 martie că depozitele băncilor greceşti au crescut cu două miliarde de euro în luna februarie 2013, semn al creşterii încrederii în sistemul bancar elen şi al diminuării îngrijorărilor referitoare la ieşirea Greciei din zona euro.

Depozitele bancare ale gospodăriilor şi firmelor au început să crească după ce alegerile din 17 iunie au stabilizat situaţia politică şi au redus incertitudinea referitoare la viitorul Greciei în zona euro. Potrivit cifrelor oficiale la finele lunii ianuarie 2013 depozitele din băncile greceşti se ridicau la 161 de miliarde de euro.

Cu toate acestea, depozitele constituite după iunie 2012 reprezintă doar o mică parte din cele 90 de miliarde de euro care au dispărut din conturile băncilor greceşti de la debutul crizei datoriilor. Cifrele oficiale arată că în data de 19 iunie 2012, la două zile după alegerile parlamentare, depozitele băncilor greceşti au coborât la un nivel istoric de 146,6 miliarde de euro, de la 237 miliarde de euro la finele lui 2009.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG) este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank controlează Bancpost, alături de Alpha Bank şi Piraeus Bank.

Sursa: Agerpres