Zeci de monumente arheologice din România vor fi digitalizate

Vestea momentului pentru locuitorii din Sălaj. Anunțul a fost făcut de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Potrivit sursei citate, mai multe monumente arheologice vor fi digitalizate 3D.

În cadrul unui proiect iniţiat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), aproape 40 de monumente arheologice şi de arhitectură, din Transilvania, Muntenia şi Dobrogea, acoperind o perioadă cronologică din epoca preistorică până în cea modernă, urmează să fie digitalizate 3D.

Sursa citată precizează că monumentele istorice vizate în proiect pentru digitalizare sunt din mai multe judeţe ale ţării. Mai exact, este vorba despre judeţul Sălaj, dar şi Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Argeş, Ialomiţa, Mehedinţi, Satu Mare, Prahova, Hunedoara, Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Călăraşi şi Olt.

În ceea ce privește scopul, autoritățile culturale își doresc crearea unei hărți interactive, făcând astfel vizitarea acestora mult mai ușoară.

„Proiectul îşi propune documentarea, cercetarea, digitalizarea, promovarea şi protejarea unui număr de aproximativ 40 de monumente arheologice şi de arhitectură, care să acopere o perioadă cronologică cât mai largă şi diversă, din epoca preistorică până în perioada modernă. Metoda propusă constă în folosirea noilor tehnologii, precum digitalizarea 3D şi 2D (ortofotoplanuri – imagini aeriene cartate).

Hărți interactive cu modele 3D

Pe baza modelelor 3D ale monumentelor vom crea o hartă interactivă cu poziţionarea monumentelor, care va apărea pe pagina proiectului. Proiectul mizează pe digitalizarea 3D ca fiind atât o metodă inovatoare pentru promovarea proiectului cultural, cât şi unul dintre elementele cheie ale unui model sustenabil de protejare a acestuia”, se arată într-un comunicat transmis luni de muzeul din Zalău

De menționat este faptul că acesta nu este singurul plan al muzeului. Mai exact, procesul de digitalizare a monumentelor istorice va fi organizat în mai multe etape, informaţiile urmând a fi încărcate în Biblioteca Digitală Europeană (europeana.eu), precum şi pe site-ul proiectului.

În ceea ce privește perioada de derulare a proiectului, acesta se va întinde în perioada 17 ianuarie – 15 noiembrie 2022 și este iniţiat de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Asociaţia Eurocentrica şi Asociaţia ARHAIC.

Referitor la valoarea totală a proiectului, conform sursei citate, aceasta este de 83.800 de lei, din care finanţare nerambursabilă AFCN 70.000 de lei. Din această sumă există o ontribuţie proprie 4.000 de lei şi contribuţie a Institutului Naţional al Patrimoniului 9.800 de lei, mai arată muzeul.