Zeci de persoane infectate, după o petrecere în Germania. Au participat doar vaccinați și vindecați
Ziarulromânesc.de notează că peste 70 de persoane au fost descoperite cu coronavirus după ce au participat la un eveniment în Münster. La acest eveniment aveau voie să participe doar persoanele vaccinate sau cei care au trecut prin boală și s-au vindecat. În Germania, această regulă se numește regula 2G (Geimpft – Genesen).
Mai multe state federale folosesc acum această regulă. După ce Hamburg a decis să permită accesul la evenimente doar persoanelor vaccinate sau vindecate, a venit rândul Baden-Württemberg, Berlin și Saxonia Inferioară să facă acest lucru. Cu toate acestea, experții sunt de părere că acest lucru nu ar putea fi de ajuns, având în vedere tulpina Delta.
Din 380 de persoane, 72 infectate
La petrecerea care a avut loc la începutul lunii septembrie, în clubul ”Cuba Nova” din Münster au paticipat 380 de persoane. Având în vedere că participanții erau vaccinați și vindecați, nu a fost nevoie de un test PCR. Chiar reprezentanții clubului sunt cei care au optat, în mod voluntar, pentru regula 2G mai strictă.
Marți, Primăria Münster a trimis un comunicat de presă în care informează că din cele 380 de persoane care au participat la eveniment, 72 au fost confirmate cu coronavirus. Imediat după confirmarea bolii, autoritățile locale au decis să verifice certificatele de vaccinare ale participanților, aceștia negâsind nicio problemă.
În comunicatul de presă al primăriei se mai arată că localul unde a avut loc petrecerea „a respectat cadrul legal și cerințele oficiale”. Mai mult decât atât, regulile de igienă au fost exemplare, iar sistemele de ventilația au depășit cerințele.
Certificatele de vaccinare sunt verificate
Investigațiile nu au fost încă finalizate, notează sursa anterior citată. Departamentul de sănătate al orașului a solicitat certificate de vaccinare ale persoanelor infectate din Münster, biroul primind, până acum, 44 de documente.
“Sunt posibile alte infecții, deoarece există încă rapoarte ocazionale de infecții legate de evenimentul clubului”, a spus orașul Münster.
Wolfgang Heuer, șeful echipei de criză de la primărie, este de părere că oamenii pot continua să se infecteze în ciuda imunizării și să devină purtători.
„Dar este, de asemenea, clar că vaccinarea reduce extrem de mult riscul de boli grave.”, spune acesta.
Evoluția bolii persoanelor infectate este în prezent asimptomatică sau foarte ușoară.
Sursă foto: Dreamstime